S-au scurs 12 ani...
Luni, 28 iulie 2025, s-au împlinit 12 ani de când părintele protopop Alexandru Tincu a fost chemat de Dumnezeu spre a sluji în Biserica triumfătoare a cerului. Amintirea sa a rămas vie în sufletele tuturor celor care l-am cunoscut şi ne-am bucurat de prezenţa sa binefăcătoare. Imaginea sa ne va rămâne mereu întipărită în minte, iar glasul său şi sfaturile sale înţelepte vor răsuna întotdeauna în inimile noastre.
Cine a fost părintele Tincu Alexandru?
Mărturisesc faptul că este o onoare şi, totodată, o plăcere deosebită să scriu câteva rânduri – din suflet – despre personalitatea complexă a părintelui protopop Alexandru Tincu.
Părintele Tincu Alexandru s-a născut la 25 septembrie 1941, în comuna Odoreu, județul Satu Mare. A urmat școala generală în comuna natală, apoi a frecventat cursurile Liceului „Mihai Eminescu” din Satu Mare și ale Institutului Teologic Universitar din Sibiu. Căsătorit, în toamna anului 1963, cu Mărioara Ardelean, tot din Odoreu, au crescut împreună doi copii: Marian și Alexandrina, bucuria cea mai mare fiindu-le nepoata Ioana.
A fost hirotonit întru preot de către episcopul Valerian Zaharia al Oradiei la data de 26 ianuarie 1964, fiind numit preot la parohia Iojib. Începând cu 1 iunie 1970 a fost transferat la parohia Sătmărel, iar din 1 februarie 1977 la parohia ortodoxă Satu Mare V, unde slujește până la data de 23 martie 1990, când este ales protopop al Sătmarului, rămânând în această înaltă demnitate până la mijlocul anului 2005. Părintele Tincu Alexandru a slujit în biserica ortodoxă cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din Satu Mare între anii 1981-1993 şi la Catedrala ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare între anii 1993-2013, în calitatea sa de protopop al Sătmarului şi ca paroh al Parohiei Ortodoxe Române Satu Mare I. A primit distincția „Crucea Patriarhală”. A scris numeroase articole și cărți cu un conținut teologic bogat, broșuri, conținând diferite acatiste, publicate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Justinian Chira al Maramureșului și Sătmarului. De asemenea, tipărește și volumele: „Apa cea vie” (Baia Mare, 1997), „Cu Mântuitorul spre Golgota – meditații la Patimile Mântuitorului” (Satu Mare, 2003), „Predici la sărbători” (Satu Mare, 2003), „Pâinea cerească” (Satu Mare, 2004), „Mergând, învățați toate neamurile – Predici” (Satu Mare, 2009) şi „Sfânta Taină a Preoţiei” (Satu Mare, 2012).
A trecut la cele veşnice la data de 28 iulie 2013, într-o zi de duminică, în timp ce în toate bisericile se săvârşea Sfânta Liturghie. Moartea a reprezentat pentru părintele Alexandru trecerea din Biserica luptătoare a pământului în Biserica triumfătoare a Cerului, în care slujeşte înaintea tronului Preasfintei Treimi, înconjurat de îngeri, rugându-se pentru noi.
Părintele Alexandru a fost întotdeauna inima parohiei, conducându-și păstoriții pe calea mântuirii. Ca duhovnic, între dânsul și credincioşi s-a stabilit o relație de o profundă intimitate. A pătruns în sufletul păstoriților săi, inspirându-le încredere. Aceștia au simţit că păstorul lor îi poate tămădui prin sfaturile sale părintești. În acțiunile sale, exemplul personal a avut un mare rol, deoarece toți enoriașii l-au privit ca pe un model de autentică viețuire creștină. Părintele Alexandru a fost un ghid în parohia sa, o busolă, care a indicat faptele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu, o Evanghelie vie, care a transpus cuvântul Domnului în activități rodnice. El a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu, comportându-se ca atare, tratându-și credincioșii în funcție de nevoile fiecăruia, fără să facă diferențe bazate pe starea materială sau socială a acestora, militând pentru îndeplinirea a două obiective esențiale: îndepărtarea de păcat și îndemnul spre virtute. Credincioșii l-au ascultat, i-au împlinit povețele, l-au iubit și l-au respectat.
În calitatea sa de protopop, părintele Tincu a fost atât ca un părinte, cât şi ca un frate pentru toţi preoţii din Protopopiatul Sătmarului, sprijinindu-i ori de câte ori a avut ocazia.
În parohia sa, părintele Alexandru a fost prietenul și confidentul tuturor, în egală măsură. A întreprins vizite pastorale în casele enoriașilor, luând contact direct cu problemele lor cele mai stringente, dar și cu bucuriile acestora, venind în maximă apropiere de ei. S-a preocupat și de latura filantropică, caritativă din „grădina” sa, sprijinindu-i pe cei oropsiți, cu concursul oamenilor de bine. A luat parte activă și la învățământul religios din școlile parohiei sale, contribuind la deprinderea copiilor cu cele mai elementare cunoștințe teologice și principii morale.
Părintele Alexandru a binecuvântat viața credincioșilor de la leagăn până la mormânt. S-a bucurat cu cei ce au râs și a plâns cu cei întristați, după exemplul Mântuitorului, Care participă la veselia nunții din Cana Galileii, dar și la tristețea provocată de diferite boli pe care le vindecă, dar mai ales de moartea fiului văduvei din Nain, a fiicei lui Iair sau a prietenului Său Lazăr, aducând bucurie și speranță în sufletele celor necăjiți. I-a conferit noului născut statutul de membru al Bisericii lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez, după care l-a pecetluit cu Sfântul Mir, ca darurile Duhului Sfânt să se pogoare asupra lui, dându-i puterea de a crește și de a se dezvolta sufletește și trupește în noua viață în Hristos. Apoi, l-a împărtăşit pentru prima dată cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos. Părintele Alexandru, asemenea tuturor preoţilor, a binecuvântat familia, unind prin Taina Cununiei pe cei doi tineri care, cu emoție sfântă, s-au prezentat înaintea Sfântului Altar, pentru a rosti un „da” solemn în fața Domnului și a oamenilor. A fost prezent în casele păstoriților săi, sfințindu-le rodul muncii prin puterea dată lui de Dumnezeu. S-a rugat pentru „pacea a toată lumea”, pentru ploi când a fost secetă, pentru împlinirea bunelor dorințe ale credincioșilor, purtându-le rugăciunile de mulțumire spre înaltul Cerului. Şi-a plecat genunchii cu umilință în rugăciune pentru cei suferinzi, săvârșind Taina Sfântului Maslu și implorându-L pe „Doctorul sufletelor și al trupurilor” să caute „cu milostivire” asupra durerilor omenești, tămăduindu-le. A fost de față la căpătâiul celui muribund încercând să-l mângâie și să-l întărească în credință, vorbindu-i despre frumusețea Raiului care îl așteaptă. L-a pregătit pentru marea întâlnire cu Judecătorul suprem, dându-i dezlegare de păcate prin Taina Spovedaniei și împărtășindu-l. De asemenea, cu durere în suflet, l-a condus pe cel adormit pe ultimul său drum pământesc, rugându-L pe Atotputernicul Tată Ceresc să-i ierte păcatele și să-i primească sufletul în Împărăția Sa.
A fost un tată, soţ şi bunic dedicat familiei, un adevărat om, un veritabil slujitor al lui Dumnezeu şi al semenilor. A fost împodobit de Dumnezeu cu darul de a spulbera orice nelinişte din sufletele celor care îi cereau sfatul părintesc. A iniţiat şi menţinut un climat de pace între oameni, indiferent de confesiune, etnie, stare socială, pregătire intelectuală sau mentalitate. De fapt, a fost un promotor al cordialităţii interetnice şi interconfesionale. A fost şi un om de cultură, fiind recunoscut pentru scrisul său, dar şi pentru emisiunile pe care le realiza, toate contribuind la zidirea duhovnicească a oamenilor. Nu avea o voce puternică, dar poseda darul vorbirii, al propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu. Predicile sale pătrundeau în inima, sufletul, mintea auditoriului, mişcând voinţa spre săvârşirea faptelor bune. Prin cuvânt şi prin faptă, părintele Alexandru şi-a condus credincioşii pe calea mântuirii, găsind întotdeauna sfatul cel mai potrivit pentru îndreptarea vieţii fiecăruia. Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în predica sa de la înmormântare, a precizat că părintele Alexandru a răspândit mereu lumină în jurul său. De aceea, a fost iubit şi preţuit şi aşa va rămâne pe mai departe. A fost cu adevărat un mijlocitor între om și Dumnezeu, dar şi un “om al cetăţii”, implicându-se în bunul mers al vieţii Bisericii, dar şi în toate compartimentele vieţii publice şi sociale, făcând bine celor din jur, promovând iubirea, egalitatea şi frăţietatea în societate. Demnitatea de protopop l-a ajutat în acest sens, putând identifica şi biciui mai uşor nedreptăţile şi solicitând cu fermitate eradicarea acestora. Cărţile sale au fost şi vor rămâne mereu actuale, bucurându-se de apreciere.
Orice cuvânt ar fi de prisos. Acum, la 12 ani după ce l-am condus în mod solemn pe ultimul său drum, aşezându-i trupul în ţărână, acum după ce sufletul său şi-a luat zborul spre Dumnezeu, nu ne rămâne decât să-i fim recunoscători părintelui Tincu Alexandru pentru tot ceea ce a făcut în folosul Sătmărului, luminându-ne în permanenţă calea spre Rai.
Părinte, vă vom iubi mereu!
Preot Dr. Cristian Boloş
