Văgaș, un sat uitat într-o pădure din Satu Mare, ne amintește de fragilitatea comunităților rurale și de reciclarea tăcută a istoriei. Fără locuitori, dar cu istorie și simboluri religioase rămase, este un spațiu al memoriei și inspirația pentru un film ce-l transformă într-o scenă a uitării.
Situat pe raza comunei Tarna Mare din județul Satu Mare, apare în evidențele recensământului din 2011 cu zero locuitori . Acesta este unul dintre cele patru sate „fantomă” din Satu Mare, apărea încă pe vechile planuri cartografice din perioada 1916-1959, dar la recensământ satul se identifica doar ca „teren viran”, fără construcții vizibile .
Satul a fost fondat acum aproximativ 150 de ani, de muncitori forestieri veniți din Cehia, Slovacia ori Rusia, atrași de exploatarea lemnului în munții Oașului .
Denumirea “Văgaș” sugerează „răritură” sau „despicătură de pădure”, reflectând originea lui legată de activitatea forestieră .
Înainte de anii 1950, satul găzduia în jur de 100 de familii, străbătând un moment de înflorire socială și demografică . După perioada comunistă și schimbările economice din România, locuitorii au migrat în zone mai accesibile sau mai dezvoltate, satul intrând treptat în starea de abandon total.
Un iconostas, două clopote și un cimitir este tot ce a rămas din vechiul Văgaș
Dată fiind ocupația lor de muncitori forestieri, cei din Văgaș nu se puteau lăuda cu o stare materială foarte bună. Tocmai din acest motiv bisericile nu au fost înzestrate cu lucruri de preţ. Exceptând icoana realizată de Nicolae Grigorescu în patrimoniul satului Văgaș mai exista iconostasul pictat în ulei pe lemn şi încadrat cu sculpturi artistice, lucrate de către călugării de la mănăstirea din Pouci, Ungaria.
După părăsirea satului, iconostasul a fost donat bisericii din Tarna Mare. Din păcate, în timpul transportului acesta s-a deteriorat. De asemenea, din iconostas s-au înlăturat câteva icoane pentru a se putea încadra în spațiul bisericii din Tarna Mare.
În momentul de față obiectul religios se află în custodia Muzeului Județean Satu Mare. De asemenea, s-au mai păstrat cele două clopote, turnate din bronz, de dimensiuni medii. Unul dintre acestea se află acum la parohia ortodoxă din Tarna Mare, iar celălalt la biserica din Şirlău. Exceptând ruinele celor două biserici, pe amplasamentul fostului sat Văgaș se mai găsesc doar două cruci de lemn și cimitirul.
Astăzi, doar descendenții vechilor văgășeni urcă ocazional în zona vechiului sat pentru a-și păstori animalele sau pentru a-și aminti de locurile copilăriei.
Documentarul Jakub, regia Jana Ševčíková
Filmul documentar Jakub, realizat de regizoarea ceho-slovacă Jana Ševčíková, a fost filmat în întregime în satul Văgaș. Deși sursele online nu detaliază mult conținutul, alegerea locației subliniază atmosfera melancolică și extraordinar de autentică a locului. Văgaș, ca scenă vie a uitării, servește drept cadru cinematic şi simbol al abandonului și al memoriei pierdute. Portretul lui Jakub Popovich, realizat de Jana Ševčíková, oferă o privire emoționantă asupra vieții rutenilor, o comunitate din nordul României și Boemia de Vest, care a rezistat unită în mijlocul a 50 de ani de tulburări politice și revoluții. Ševčíková a început filmările cu doi ani înainte de înlăturarea lui Ceaușescu în 1989 și a finalizat proiectul în 1994, subliniind mediul în rapidă schimbare din jurul acestei comunități marginalizate.
De ce contează Văgaș?
Memoria rurală: Văgaș este o emblemă a dispariției satelor românești în ultimele decenii, ilustrând migrația și deșertarea rurală.
Valoare documentară și culturală: Ruinele, simbolurile religioase și asocierea cu un film documentar îi conferă o aură aparte.
În contrast cu realitatea statistică: Văgaș nu e un caz izolat — în România sunt peste 100 de localități cu zero locuitori în acte la recensăminte recente , dar puține au povestea limpede și vizibilă a unui sat complet depopulat și fotografiat.
Nicolae Ghişan
