O recenzie este mai mult decât o simplă părere. Este o fereastră deschisă către gândurile și emoțiile cuiva care a trăit o experiență, fie că a citit o carte, a văzut un film sau a ascultat o piesă de teatru. Prin cuvinte atent alese, recenzia captează esența unei creații și o așază în fața celorlalți, ca o lumină care călăuzește pașii celor încă nehotărâți.
Într-o recenzie, opinia personală se împletește cu analiza, iar impresiile devin idei conturate.
Nu e doar un „mi-a plăcut” sau „nu mi-a plăcut”, ci un răspuns sincer și argumentat la întrebarea: De ce?
Este o formă de dialog între cititor și lume, între privitor și operă, între ascultător și sunet.
De ce este importantă? ...
pentru că are o putere aparte: ea poate influența, inspira, provoca sau avertiza. Pentru cititorul curios, este un ghid; pentru artist, un ecou; ea reflectă nu doar calitatea unei opere, ci și felul în care aceasta este trăită de public ... este puntea care leagă creația de receptare, ideea de interpretare.
Într-o lume plină de opțiuni, recenzia devine o stea polară. Ea nu dictează, dar orientează.
Nu judecă, ci analizează ... nu impune, ci deschide conversații ...
și poate cel mai frumos lucru este că, dincolo de cuvinte, o recenzie este o formă de artă în sine, o poveste despre o altă poveste.
Bianca Clipei este o tânără absolventă a facultății de Litere din Cluj-Napoca
Membră a cenaclului Cronograf din acest an, se consideră o persoană sociabilă, sensibilă, iubitoare și empatică; îi place să citească (în special literatură scrisă de femei, contemporană, clasică) și să scrie poezii cu vers alb, dar și cu rimă
,,Structura depinde întotdeauna de flow și inspirație pentru că atunci când scriu, baza este atât de bună, exprimând exact ce-mi doresc, încât nu am nevoie de multe modificări,,
”SONIA RIDICĂ MÂNA” de Lavinia Braniște: recenzie
”Sonia ridică mâna” - publicat în anul 2019, este al doilea roman scris de Lavinia Braniște. Comparativ cu primul roman ”Interior zero” publicat în 2016, narațiunea este desfășurată la persoana a III-a, însă modelată tot din perspectivă subiectivă.
Braniște urmărește în detaliu perspectiva Soniei - o milenială născută în 1990, care lucrează la scenariul unui film inspirat din viața Zoiei Ceaușescu.
Romanul Laviniei Braniște explorează trecutul comunismului românesc, pornind de la scenariul de film despre Zoia Ceaușescu. În același timp, investighează și frânturile geografice ale României - acele spații marcate de obscuritate și ambiguitate, fiind poziționate pe hartă numai în prezența campaniilor electorale.
Sonia Mihalache se află în căutarea comunismului pierdut, a provinciei pierdute și familiei sociale din lumea metropolitană a zilelor noastre.
Sonia ridică mâna să pună întrebări, tocmai pentru a se afirma atât profesional, cât și personal. Documentarea pentru subiectul lungmetrajului a condus-o spre propria-i căutare de sensuri și semnificații asupra vieții - dar adevărul e că n-o ridică prea sus, tocmai din acest motiv glasu-i este acoperit de alte voci ce o înconjoară.
În paralel cu cercetarea filmografică, se prezintă și statutul social în raport cu relațiile personale. Ea trăiește o dragoste disfuncțională cu Paul, considerându-l un nisip mișcător. În timp ce, ea își dorește siguranță emoțională, îmbinată cu afecțiune și susținere în viitoarea carieră filmografică. Însă, ea devine tot mai convinsă de faptul că singurătatea îi priește în acest stadiu relațional, reprezentând un pământ ferm. Adevărul este că Sonia a conștientizat cât de bine îi este fără Paul. Așa se formează crăpăturile. Când îți dai seama că pur și simplu nu ți-e dor. Interesant este modul în care își compensează nevoile socio-emoționale prin intermediul prieteniilor cu Dani și Vlad Petre. Dani este intrigat la adresa subiectului de ordin politic și social. Se declară deschis la discuții în acest demers și îi oferă Soniei sprijin pentru cercetare. El bănuiește că pe la jumătatea anilor ‘70 au început reformele în plan educațional, astfel, își dă seama că Institutul Educațional nu ar fi fost închis niciodată, ci doar restructurat. Sonia a aflat că reforma în planul educațional începe abia în vara lui 1976, după Primul Congres al Culturii și Educației Socialiste. Scopul reformei constând în accelerarea formării omului nou.
Ea are așteptări nerealiste de la această inițială colaborare alături de Vlad Petre pentru producția filmografică. La scurt timp, Sonia și-a seama că el nu o ajută pe cât a sperat: a crezut că o să învețe multe lucruri de la el, că o să învețe meserie, cum se zice, că i se vor deschide uși în fascinanta lume a producției de film.
Interacțiunea cu părinții este curmată de fisuri adânci. Sonia a întrerupt acum douăzeci de ani relația tată-fiică de natură deficitară și este urmărită de ecoul întrebărilor introspective, surprinse în etapa maturității: Cine ar fi trebuit să facă primul pas pentru reluarea acestei legături paterne? Copilul sau însuși tatăl?
Sonia ridică mâna pentru alții și mai puțin pentru ea, într-o lume în care propria-i voce este pusă sub tăcere, fiind controlată în deciziile vieții de către alții.
Ion Tipu Sălăjeanu
-Unui chirurg-
Când m-a cusut și-a pus tot harul
Făcând exces de zel și-amabil
El mi-a cusut și buzunarul
Dar l-a golit în prealabil
-Unui pilot-
Aflăm din ultimul raport
O știre trăsnet sută-n sută
Că-n fiecare aeroport
El are câte-o parașută
-Unui stomatolog-
Toată ziua-n ceasuri grele
Trage strașnic la măsele
Mai spre seară tot așa
Trage strașnic …la măsea
SPONSORII EDIȚIEI:
