
De: ANEMONA TODOR – EDITORIALIST LA VERTICALI PENTRU ROMÂNIA, CORESPONDENT PE ZONA BRAȘOV – SIBIU; REFERENT DE SPECIALITATE LA MUZEUL NAȚIONAL BRAN;
Am avut privilegiul, de-a lungul vremii, respectiv 34 de ani, să pătrund cu chei potrivite în sanctuarul în care, memoria timpului și-a depozitat gânduri și existențe, dar și gesturi ... aspirații, pentru că eu cred că doar atunci când pașii îți sunt purtați spre locuri în care istoria, tradiția și misterul sunt acasă, entuziasmul și emoția definesc starea care te cuprinde, explorându-le.

(Carte poștală ilustrată: Castelul Bran și clădirile Vămii Medievale; fotografie realizată în anul 1934; Fotografie din colecția Muzeului Național Bran)
Fără aducerea aminte a unor mărturii din frumoasa sa istorie, din viața marilor sale personalități care astăzi trezesc în noi mândria de a fi parte a acestor locuri, prezentarea Branului ar fi mai searbădă și mai lipsită de acel farmec al unor vremuri demne de a fi ,,aduse” în prezent. Branul este locul de poveste în care poezia naturii se împletește cu visul romantic ... visul ,,ultimei romantice”, Regina Maria a României a cărei venire în mijlocul acestei comunități a fost o adevărată binecuvântare.Aici se află una dintre ,,Casele de Vis” ale suveranei, Castelul Bran ...
care tronează și astăzi, cu semeție în vârf de stâncă și împărtășește misterul tuturor celor care îi trec pragul, bătrâna fortăreața pe care Regina Maria a transformat-o, devenind dintr-un loc rece și neprimitor, un loc tihnit și plăcut, unul dintre căminele sale preferate decorat cu ,,acel ceva fără nume” definit, stilul personal al suveranei.
(MUZEUL NAȚIONAL BRAN: Secția de Istorie ,,Regina Maria”, fotografie realizată de Anemona Todor)
Dacă în perioada comunistă, istoria regalității a fost sistematic înlăturată, colecțiile de artă decorativă provenite din fondul regal fiind grupate în Castelul Bran, doar pe epoci și stiluri, în anii 1997 - 1998 au fost reconstituite câteva interioare decorate în stilul original al Reginei Maria.

(MUZEUL NAȚIONAL BRAN: Secția de istorie ,,Regina Maria”, salonul Neo - Rococo, fotografie realizată de Anemona Todor)
Interioarele, care astăzi se regăsesc în Muzeul Național Bran, ne amintesc de personalitatea suveranei, într-un muzeu care ocupă un loc distinct în rețeaua muzeală din România datorită acestui patrimoniu de excepție, de mare valoare istorică, artistică, documentară și etnografică.

(MUZEUL NAȚIONAL BRAN: Secția de istorie ,,Regina Maria”, dormitorul Regelui Ferdinand, fotografie realizată de Anemona Todor)
Unicul Muzeu Național din județul Brașov ...
prezintă în cele 12 săli de expoziție, mărturii ale celor care și-au marcat trecerea, punctând în piatră, în literă sau penel, în suveică sau nicovală, inestimabilul cod de comunicare cu viitorul.
Aici sunt organizate periodic activități și evenimente încununate de succes atât în țară, cât și în străinătate, grație unui director implicat și-a unei echipe dedicate, mărturii ale unei punți de legătură dintre muzeu și cei care-l susțin, prieteni fideli, colaboratori de nădejde, vizitatori de pretutindeni.
Secția de istorie ,,Regina Maria” și Secția Etnografică în Aer Liber, sau Muzeul Satului Brănean, așa cum este cunoscut în zonă, împletesc viața unor personalități marcante regăsite la loc de cinste în filele istoriei, cu viața țăranului român, a țăranului brănean, cu o lume a satului care poate fi prototip pentru creația cultă.
Dacă în Secția de istorie ,,Regina Maria” personalitatea reginei tronează în fiecare ungher al sălilor de expoziție ...
iar în Secția Etnografică în Aer Liber se simte la fiecare pas atmosfera unei vieți trăite cândva de străbunii noștri, fapt care stârnește nostalgia unor vremuri după care tânjim, acelea în care viața la sat avea farmecul ei.
(MUZEUL NAȚIONAL BRAN: Secția Etnografică în Aer Liber (Muzeul Satului Brănean), fotografie realizată de Anemona Todor)
Cele 18 monumente de arhitectură populară datează din secolele XVIII, XIX, XX, sunt mărturia vie a unei vieți trăite în toată splendoarea sa structurală a omului simplu în satul romanesc,
(MUZEUL NAȚIONAL BRAN: Secția Etnografică în Aer Liber (Muzeul Satului Brănean), interior din Casa cu ocol - ”casa mică”, fotografie realizată de Anemona Todor)

(MUZEUL NAȚIONAL BRAN: Secția Etnografică în Aer Liber (Muzeul Satului Brănean), interior din Casa cu ocol -”casa mare”, fotografie realizată de Anemona Todor)
pentru că, ,,în casele țăranilor români miroase a lemn, a om și-a veșnicie”, așa cum "ne șoptește de dincolo" poetul Adrian Păunescu.
Dacă veți trece poarta Branului, treceți și pragul muzeului ...
unde veți descoperi frumusețea unor locuri despre care Regina Maria simțea atât de profund prin cuvintele:
,,… am înfrumusețat acele locuri în care mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase îți vor aminti de mine, atunci voi pe deplin răsplătită de dragostea ce ți-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost crez” ...
și nu-i așa că acel minunat cuvânt ACASĂ este dorul, când ți-e dor de o poveste?
Vă așteptăm în ,,casa noastră” să depănăm povești.
Cu prețuire!
SPONSORII EDIȚIEI:
























