Două întâmplări petrecute în urmă cu 25 de ani, neplăcute amândouă, au reprezentat pentru mine un test important de viață. Spun din capul locului că, din punct de vedere ”normal” au fost două eșecuri, cu efecte îndelungi și nu tocmai plăcute.
(Art Elier – JUST PLAYING ...)
Primul episod a avut loc în vara anului 1999
Eu eram în conducerea unui partid aflat la putere și eram angajat ca expert parlamentar pentru cei doi reprezentanți sătmăreni ai partidului în Parlamentul României. Într-o după amiază, șeful cel mare mă invită acasă la el pentru o foarte importantă discuție: ”Să știi că nu mai putem cu X! Nu colaborează cu noi, nu-și ajută colegii de partid, așa că m-am gândit să-i retragem sprijinul politic. Te cunosc prea bine, și știu că ți-e prieten, dar crede-mă nu se mai poate! Singurul lucru pe care te rog să-l faci, este ca să nu vii la ședința de vineri, atunci când îl vom executa. Găsește tu o scuză, nu-ți cer să votezi împotriva lui, ci pur și simplu, să nu participi!”
Am rămas interzis
Omul cu pricina, conducătorul unei importante instituții, era și prietenul lui, nu doar al meu! Am ripostat dur și i-am spus că voi veni la ședință, ba mai mult, îl voi atenționa pe prietenul nostru despre ceea ce i se pregătește ... și am ieșit val vârtej.
Am mai apucat să aud replica șefului care striga că eu nu pricep nimic din jocul politic și voi avea mult de pierdut.
M-am dus ață la cel vizat și i-am povestit toată tărășenia. Acesta a râs și a spus că nu poate crede așa ceva, doar el a fost cel care l-a susținut total în lupta pentru șefie.
De abia la ședință, atunci când s-a pus pe tapet problema lui, și-a dat seama că nu exagerasem deloc. Ședința a fost furtunoasă, dar până la urmă, propunerea șefului a căzut la vot, lucru pentru care nu m-a iertat niciodată.
Apoi a început coșmarul:
am rămas fără serviciu, am fost tracasat până ce am plecat singur din partid. În bătălia cu șeful și acoliții lui, prietenii mei au fost de partea mea, printre care și primarul comunei mele natale, care m-a susținut fățiș, până ce a fost dat afară și el din partid.
Urmau alegerile din anul 2000. Un vechi prieten, consătean de-al meu mi-a spus că vrea să candideze și el la funcția de primar, împotriva primarului care m-a susținut pe mine și îmi cerea ajutorul. Cum aș fi putut să fac asta? Adică omul acela și-a pus pielea la bătaie și acum, eu să-i întorc spatele?
I-am spus prietenului meu, că nu pot să-l abandonez pe primar, pentru nimic în lume
Normal, că l-am supărat și pe ăsta, a candidat pe lista unui alt partid și a câștigat, împotriva primarului aflat în funcție. Nu m-a iertat nici ăsta și de-a lungul anilor, mi-a făcut toate mizeriile posibile, despre care o să povestesc altcândva.
Privind retrospectiv cele întâmplate, vă spun că sunt mândru de cele două eșecuri politice personale. Am pierdut tot, dar mai important decât orice, nu mi-am pierdut demnitatea. Și astăzi, după un sfert de veac, am început să înțeleg că putregaiul lumii politice, nu e de ieri de azi ... că mulți, pentru un blid de linte au fost în stare de cele mai josnice infamii. Și vreau să știți, că dacă aș putea da timpul înapoi, exact la fel aș proceda ... și mă simt împlinit, cu fruntea senină și inima ușoară.
Așa-i că a avut dreptate șeful când a spus că nu mă pricep la politică?
Mergem înainte...
