În cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul PSD Satu Mare, vicepreședintele Consiliului Județean, Cătălin Filip, a prezentat măsurile economice propuse de Partidul Social Democrat pentru perioada următoare, cu accent pe atragerea investițiilor, stimularea producției interne și sprijinirea tinerilor și antreprenorilor locali. Într-un context economic dificil, marcat de scăderea investițiilor străine și a producției industriale, liderul județean a subliniat că relansarea României – și implicit a județului Satu Mare – depinde de politici curajoase și pragmatice, care să pună economia în mișcare.

Cătălin Filip: „Satu Mare are nevoie de investiții, nu de austeritate”
„România, inclusiv județul Satu Mare, traversează o perioadă complicată, în care mesajele despre austeritate au amplificat nesiguranța și au descurajat investitorii. Avem nevoie de o direcție clară, care să încurajeze economia reală și să creeze locuri de muncă stabile și bine plătite. Pachetul de măsuri prezentat de PSD este exact despre asta”, a declarat Cătălin Filip în debutul conferinței.
Vicepreședintele CJ a explicat că planul social-democraților urmărește o creștere economică de peste 3% în următorii 3 ani, cu un obiectiv ambițios de 5% în 5 ani, reducerea deficitului comercial sub 8% din PIB și crearea a peste 120.000 de noi locuri de muncă.
„Cea mai sigură cale de reducere a deficitului bugetar rămâne creșterea economică. Tăierile și blocajele nu vor scoate România din criză. Investițiile da”, a punctat Filip.
Sprijin pentru investitori și fabrici noi în Satu Mare
Una dintre măsurile cheie propuse de PSD este creditul fiscal pentru investiții greenfield – investiții de peste 20 milioane de euro în industrii strategice. Pe lângă deducerea din impozitul pe profit, investitorii vor beneficia de terenuri concesionate gratuit, utilități asigurate până la poarta fabricii și proceduri birocratice simplificate.
„În Satu Mare avem terenuri disponibile și oameni dornici să muncească. Acest pachet poate atrage investitori mari care să construiască aici fabrici moderne, care să ofere locuri de muncă bine plătite”, a subliniat Cătălin Filip.
Reducerea decalajelor regionale: oportunitate pentru județul Satu Mare
Un alt instrument puternic este creditul fiscal regional de până la 50% din valoarea investiției, destinat regiunilor mai puțin dezvoltate. Cătălin Filip consideră că acest mecanism poate face diferența în județul nostru:
„Satu Mare are nevoie de astfel de politici care să reducă decalajele față de alte regiuni mai dezvoltate. Încurajarea investițiilor de producție aici este cheia dezvoltării locale.”
Tehnologie, digitalizare și sprijin pentru startup-uri
În ceea ce privește modernizarea industriei, pachetul PSD prevede deduceri de până la 200% pentru echipamente moderne, ceea ce va stimula investițiile în digitalizare și eficiență energetică.
„Vom sprijini modernizarea atelierelor, fabricilor locale și a micilor afaceri, pentru a deveni competitive și a-și reduce costurile. Măsura este esențială pentru viitorul economic al județului nostru”, a precizat vicepreședintele CJ.
De asemenea, programul propune măsuri dedicate cercetării și inovării, inclusiv sprijin pentru crearea de centre pentru startup-uri în Satu Mare, în parteneriat cu mediul academic și companii private.
Agricultura și sănătatea – domenii strategice
Cătălin Filip a abordat și planurile pentru agricultură și sănătate. Programul „Rabla pentru tractoare” va fi relansat, iar investițiile în procesare alimentară vor fi stimulate prin facilități fiscale și garanții de stat.
În sănătate, PSD propune crearea unui Fond național pentru inovare și producție farmaceutică românească, precum și construirea unui parc industrial farmaceutic care să reunească cercetarea, producția și investițiile private.
„Sănătatea și agricultura sunt domenii vitale pentru județ. Fiecare investiție în aceste sectoare înseamnă locuri de muncă, dezvoltare și siguranță pentru sătmăreni”, a declarat Filip.
Prioritate pentru tineri și mame: locuri de muncă și formare profesională
Programul PSD include măsuri sociale inovatoare, precum „Primul loc de muncă”, destinat tinerilor NEET, dar și sprijin pentru recalificarea profesională în domenii digitale și verzi. În paralel, mamele cu trei sau mai mulți copii vor fi sprijinite pentru a se integra pe piața muncii.
„Avem aproape 6.400 de șomeri în județ. Trebuie să le oferim tinerilor noștri alternative reale pentru a rămâne acasă. Satu Mare nu trebuie să fie doar o zonă de tranzit sau emigrare, ci un loc unde să-ți poți construi un viitor”, a spus Cătălin Filip.
Energie și industrie: investiții pentru independență și costuri reduse
În domeniul energiei, PSD propune un fond de investiții pentru proiecte strategice – centrale nucleare, hidro și pe gaz – dar și facilități fiscale pentru companiile care folosesc gazul ca materie primă. De asemenea, se va sprijini stocarea energiei la nivel de prosumator și digitalizarea rețelei.
„Nu tăiem, investim!”
În încheiere, Cătălin Filip a transmis un mesaj clar sătmărenilor:
„PSD nu vine cu tăieri, ci cu soluții concrete pentru dezvoltare. Fiecare măsură din acest plan înseamnă un pas înainte pentru județul nostru. Avem potențial, avem oameni capabili – trebuie doar să le oferim cadrul potrivit. Viitorul Sătmarului se construiește prin investiții, nu prin austeritate.”




















