Meditaţii (46). Despre Sfinţi, moaşte, icoane... pe scurt
Cinstirea adresată cetei Sfinţilor poartă numele de “venerare”, spre deosebire de cea cuvenită lui Dumnezeu, numită “adorare” şi cea acordată Fecioarei Maria, numită “supravenerare” sau “preacinstire”. Ne închinăm Sfinţilor ca unor prieteni aleşi ai lui Dumnezeu şi mijlocitori către Dânsul. Această mijlocire a lor este bineprimită de către Dumnezeu, aducându-ne împlinirea cererii şi izbăvirea de păcate.
“Sfinţii, remarca Nicolae Iorga, coboară cerul pe pământ”. Ei constituie pentru noi modele sau exemple vrednice de urmat, datorită faptului că s-au străduit să transpună în persoana lor sfinţenia Domnului Iisus Hristos, devenind astfel următorii sau imitatorii Lui. Sfântul Apostol Pavel scrie: “Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos” (I Corinteni XI; 1). Sfântul Vasile cel Mare zice şi el: “Pentru a fi lăudaţi, Sfinţii n-au nevoie de adaosuri străine, ci noi, cei din viaţă, avem nevoie de pomenirea vieţii lor pentru a o imita. După cum focului îi urmează de la sine lumina, iar mirului, mirosul plăcut, tot aşa şi faptelor bune le urmează neapărat folosul. Pentru această pricină nu este de mică importanţă cunoaşterea exactă a adevărului faptelor lor de altădată”. În acelaşi sens, Fericitul Augustin spune: “Dacă îi iubim pe Sfinţi, să-i imităm. Sfinţii mucenici au urmat lui Hristos până la a-şi da propriul lor sânge, până la a suferi după pilda Lui cele mai mari chinuri. Dar ei nu sunt singurii. După ei izvorul sfinţeniei nu a secat. În Grădina Domnului nu sunt numai trandafirii martirilor, ci şi crinii fecioarelor, iedera soţilor, violetele văduvelor. Să învăţăm dar, de la aceşti sfinţi, cum, fără a înfrunta suferinţele martiriului, un creştin trebuie şi poate să imite pe Hristos”.
Cinstindu-i pe Sfinţi, noi Îl cinstim de fapt pe Dumnezeu, Care i-a umplut de harul Său divin, făcându-i vase alese ale sfinţeniei. Cinstirea Sfinţilor se înalţă, cu siguranţă, către Dumnezeu.
În legătură cu cinstirea Sfinţilor stă şi cinstirea sfintelor moaşte, care sunt rămăşiţe pământeşti din trupurile Sfinţilor, pe care Dumnezeu le-a învrednicit de nestricăciune şi le-a înzestrat cu darul facerii de minuni. Şi în ţara noastră se găsesc trupuri ale Sfinţilor, cum sunt, de pildă: moaştele Sfintei Paraschiva la Iași, ale Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş în Timişoara, ale Sfântului Ioan cel Nou la Suceava, ale Sfântului Dimitrie Basarabov la București ș.a.m.d.
De asemenea, suntem datori să cinstim şi sfintele icoane, prin care se menţine vie legătura dintre credincioşi şi Sfinţi. “Cinstirea adusă icoanei se îndreaptă spre originalul ei” sau “către cel înfăţişat în icoană”, scria Sfântul Vasile cel Mare. Referitor la cinstirea sfintelor icoane în cadrul cultului ortodox, Sfântul Dumitru Stăniloae zice: “Noi ne închinăm Domnului Hristos şi cinstim pe Maica Domnului şi pe Sfinţi şi prin icoanele care îi reprezintă. Pe Maica Domnului şi pe Sfinţi îi cinstim în ultima instanţă pentru faptul că în ei străluceşte Hristos, pentru faptul că în ei s-a imprimat chipul lui Hristos. Deci cinstim icoanele lor pentru că ele reprezintă pe cei ce sunt locaşurile pnevmatizate ale lui Hristos. Suprema justificare a icoanelor Maicii Domnului şi ale Sfinţilor este deci implicată în justificarea icoanei lui Hristos”. Cinstim icoana pentru că reprezintă o persoană sfântă şi astfel, cel ce se închină icoanei se închină, prin intermediul ei, Sfântului al cărui chip este zugrăvit pe ea. Icoanele îi aduc pe Sfinţi în bisericile şi în casele noastre. Privindu-le, ne ridicăm cu mintea spre acei “oameni îndumnezeiţi”, care ne privesc blând, senin, aşteptându-ne să facem şi noi parte din ceata lor, suntem pătrunşi la inimă de sacrificiile îndurate de ei din iubire faţă de Dumnezeu şi de aproapele, timp în care voinţa ni se pune în mişcare, dorind să ne asemănăm, prin fapte, cu aceste persoane sfinte şi prin ele cu Însuşi Dumnezeu, izvorul harului.
În ceea ce priveşte venerarea Sfinţilor, Sinodul VII Ecumenic de la Niceea, din anul 787, a hotărât următoarele: “...cei care mărturisesc că Sfinţii nu sunt vrednici de cinste, ori nu fac rugăciuni către Sfinţi ca şi către unii care voiesc să mijlocească pentru lume, potrivit Tradiţiei Bisericii, să fie anatema!”




















