Nu cred că mai e sătmărean care să nu fi auzit de scandalul iscat la Grădinița „Samus”, chiar din prima zi a noului an școlar. Doamnele educatoare au devenit celebre în toată țara, iar „serbarea” lor cu trimitere la „Eu genial” și la perioada comunistă – când pe mine mă legau tovarășele la ochi cu pijamale ca să dorm de amiază – a ajuns până și în Fanatik, care în mod normal ar trebui să-i ceară demisia lui Il Luce, nu să scrie de grădinițe. Evident, televiziunile de știri și site-urile naționale s-au repezit și ele la subiect.
Și nu e prima oară când școala sătmăreană devine „vedetă”. Acum vreo cinci ani, în pandemie, alt început de an a stârnit scandal din cauza unui curcubeu pus pe pliantul unei clase a V-a. Un gest inocent, menit să transmită că „totul va fi bine”. Numai că atunci s-a trezit lumea că ar fi mesaj „LGBTQ”, iar povestea a ajuns până la Duna TV.
De data asta, nu mă bag prea adânc în comentarii. Poate doar să spun că alegerea temei a fost neinspirată. Și mai ales momentul. Trăim vremuri în care lumea noastră e împărțită între proeuropeni și suveraniști, între nostalgici și revoltați, și nu mai reușim să găsim calea de mijloc la nimic. N-aș vrea să fiu în pielea educatoarelor – care, din câte am înțeles, sunt de toată isprava. Nici a directoarei de la „Samus”, abia numită în funcție și trezită direct cu amenințări de dosare penale. Nici măcar a noii „generale” de la Inspectorat, care nici n-a apucat bine să-și pună mapa pe birou că presa i-a și sărit în cap. Noa, că așa-i în tenis...
Totuși, și cei care au sesizat problema au dreptate. Și cei care cer clemență, la fel. La urma urmei, e vorba de niște prunci de patru ani care n-au de unde să știe dacă „comunismul” e un fel de brocoli sau un personaj de pe Disney Channel.
Am întrebat și inteligența artificială, că tot e la modă, și ea mi-a zis așa: „Simbolurile comuniste nu trebuie prezentate copiilor decât în context istoric. Responsabilitatea educațională și profesionalismul cadrelor didactice trebuie să rămână prioritare, astfel încât lecțiile trecutului să fie predate cu discernământ.” Și zice bine.
Așadar, poate că lecția de reținut e simplă: trecutul trebuie cunoscut, dar nu imitat. Copiii pot afla despre comunism prin povești, jocuri și activități interactive, dar nu prin eșarfe roșii și cântece patriotice.
Și, dacă tot e vorba de educație, hai să le spunem celor mici – și părinților lor – și câteva adevăruri simple: că pe vremea lui nea Nicu apa caldă era doar sâmbăta de la 7 la 8 seara, că se lua curentul când îți era lumea mai dragă, că Mihaela era singurul desen animat ani la rând, că mergeam și sâmbăta la grădi sau la școală, că mămicile n-aveau pamperși și nici doi ani de concediu de creștere a copilului.
Și, mai ales, că am crescut cântând de zor: „Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii”. Numai că uite-ne în 2025, ne întoarcem la poveștile și eșarfele copilăriei din comunism și ne mirăm că scandalul e inevitabil.
Poate că aici e cheia: să predăm istoria, dar fără să o reînscenăm.
FLORIN MUREŞAN
