Ciclopii (sau Cyclopes)
Au fost în mitologia greacă ființe fabuloase, reprezentate ca niște uriași cu un singur ochi în frunte. Ciclopii se aseamănă cu oamenii dar diferă prin mărime, fiind gigantici. Inițial erau doar trei: Brontes, Steropes și Arges.
Au rezultat din uniunea dintre Geea (Mama Natura) și Uranus (Cerul).
Ciclopii au fost primii fierari. Se crede că vulcanii sunt rezultatul muncii lor.
Ei erau de mai multe categorii:
Ciclopi uranieni (Arges, Brontes și Steropes), născuți din Uranus și Gaia
Ciclopi păstori (populau coastele Siciliei)
Ciclopi făurari, ajutoarele lui Hephaistos; aceștia lucrau în muntele Etna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni și pentru zei.
Cronos i-a închis pe ciclopi în Tartar. Ei au fost eliberați de Zeus și au luptat alături de el împotriva titanilor. Ca răsplată, ciclopii i-au oferit lui Zeus ca arme fulgerul și tunetul. Ei au rămas muncitorii săi lucrând pe muntele Olimp.
Polifem (fiul lui Poseidon) este cel mai cunoscut ciclop. A rămas orb după lupta cu Odysseus. Se spune că Apollo i-a omorât pe ciclopi pentru a răzbuna moartea fiului său, Aesculapius, omorât de Zeus.
Ionică Moldovan
Vasile Mic
Semn de toamnă
Așteptam un semn de toamnă
Dinspre vara de alături,
Dinspre vara de-astă vară
Mult visată de omături.
Așteptam un semn de toamnă
Dinspre râu, venind pe râu,
Ori urcând pe deal – da, doamnă,
Aducând un cal de frâu.
Așteptam un semn de toamnă
Dinspre vara ce se vede…
Sărut mâna, vară-doamnă!
Vine toamna… pot a crede?
Așteptam un semn de toamnă
Și-a venit – o frunză, iată,
Semn de toamnă-o frunză lată…
Bun venit îți zicem, Doamnă.
În oraşul cu iubire
În oraşul cu iubire, locuiesc tot mai puţini,
Drumul către fericire, din păcate, nu-l mai ştim...
E aşa frumos aici, ca-ntr-o lume de poveşt!
Tot ce trebuie să faci este doar ca să iubeşti!
În oraşul cu iubire, oamenii mereu zâmbesc,
De atâta fericire, ochii lor, toţi strălucesc.
Politeţea e firească, iar atunci când se-ntâlnesc
Nu se spune "bună ziua", ci se spune "te iubesc!"
În oraşul cu iubire nu există cerşetori,
Toată lumea dăruieşte doar emoţii, multe fiori!
Florile sunt mai frumoase, frunzele în pomi dansează,
Nopţile sunt în lumină, inimile radiază...
În oraşul cu iubire, oamenii nu merg, plutesc,
Le-au crescut pe spate aripi, tot spunându-şi "te iubesc!"
Nu există sărăcie, sunt avuţi şi fericiţi,
Cea mai mare bogaţie-i că iubesc şi sunt iubiţi...
În oraşul cu iubire, nu există umilinţă
Oamenii nu ştiu să plângă, nu există suferinţă
Trupurile-s sănătoase, ele nu îmbătrânesc,
Vitamina e iubirea şi pastila "te iubesc!"
În oraşul cu iubire, oameni-s nemuritori
Nu există cimitire, când iubesti n-ai cum să mori!
Cine vrea eternitate, cine vrea ca să trăiască
Poate să se mute-aici, doar să ştie să iubească!
(Autor: Necunoscut)
Badea George și idealul pentru care a luptat
George Pop de Băsești a primit în dar din partea semenilor săi apelativul de “BADE”, în acest cuvânt este o notă de iubire și de încredere cum n-a mai avut-o altul”, iar poetul Octavian Goga l-a numit “Patriarhul cauzei românești”, pentru că și-a dedicat întreaga viață cauzei românilor asupriți din Ardeal. „Poetul pătimirii noastre” scria în volumul „Precursorii”, din anul 1930, că viața lui George Pop de Băsești s-a topit într-o sumedenie de lupte, pe care le-a dus la bun sfârșit. O viață întreagă de suferinți și amărăciuni și-a avut compensația ei în acele clipe, șeful dezrobiților n-a închis ochii decât atunci când libertatea i-a fluturat pe dinainte zâmbetul fericitor...”
Luptele pe care le-a purtat badea George, și idealurile pentru care a trăit, au fost încununate cu succes prin unirea cu Țara-Mamă, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Ionică Moldovan
Gândul zilei
Fericirea vie
Ce gânduri am? Gânduri din astea, spuse așa, simplu, dar care ne învelesc pe toți. zâmbim fără grijă. E duminică. M-am oprit puțin din plimbarea mea, să privesc zborul fluturilor. Nu știu de ce, întotdeauna m-a fascinat zborul lor… Seamănă cu acea dorință perfect onestă de a vrea să te ridici chiar dacă ai căzut de multe ori? Probabil!
Te gândești deseori la eșec, te trece o sudoare rece, dar în străfundul inimii nu poți crede cu seriozitate că asta ți se va întâmpla ție vreodată.
Desi, stim cu toții, eșecul este o experiență foarte la îndemână nouă, oamenilor. Când se întâmplă …așteptăm. Și fericirea așteaptă și ea, la fel de răbdătoare.
Cauți fericirea, știind că ea nu poate dura o veșnicie și totuși, instinctiv, simți că fericirea ta e cu siguranță inepuizabilă. De fiecare dată vorbești despre ea, cu o vigoare reînnoită și, cumva, nu-și pierde niciodată atracția. Știi ce vrei să faci în următoarele clipe. În acest scop îți rezervi zilnic o parte din timp, indiferent unde ești și ce faci, pentru a te pune bine cu fericirea.
Asta fac, fix acum, când vă scriu, îmi rezerv clipe de fericire. E duminică, pe banca alăturată stau doi tineri, vorbesc despre examenele trecute cu brio. Sunt fericiți, se pare! Râd și se felicită reciproc. Îmi amintesc, privindu-i, de anii petrecuți la studii în București, de tinerețea mea, de examene. Mă aud imediat și pe mine șoptind ”ce faină-i tinerețea…si ce îndepărtată a rămas!”. Șoapta se pierde prin foșnetul de aripi al fluturilor. Mă emoționez pentru o clipă… Scutur gândul din cap, urmărind zborul lor. Fericirea mea e acolo! Și e vie.
Cineva zicea că numai visătorii își pot relua în mod fericit activitatea de dinainte și, probabil au dreptate. Pentru mine visătorii sunt, oricum, o rasă aparte. Arată-le numai un cer albastru, un roi de fluturi multicolori, și ai șanșele să-i vezi fericiți.
Despre aste e vorba. O părticică din adevărata fericire vie. Și dacă nu reușești în fiecare zi, nu-i nimic. Mâine e din nou un început.
Dana ZEN
O etică a simplităţii
Vasile Mic, poet născut în 1947, în zona Oaşului, este autorul
mai multor volume de poezie: Vis în pădurea de mesteceni (1991),
Fereastra din vis (2007), Scara de lumină (2009), Dispariţia din
context (2010), Copacul de argint (2011), Povara comorilor / Burden
of treasurs (traducere în limba engleză de Dan Brudaşcu – Editura
„Sedan”, Cluj-Napoca, 2011), Naşterea Aurorei (2013) – Editura
„Eikon”, Cluj-Napoca, Jocul de-a lumea, 2025, Editura Napoca Star
E prezent în antologia Voices of Contemporary
Romanian Poets (Selection and English version by Dan Brudașcu,
2007).
În haosul editorial de la noi, poezia sa discretă, scrisă de
un om el însuşi discret şi timid, s-a bucurat de prea puţine ecouri.
Totuşi, regretatul critic Petru Poantă a surprins, cu fineţea-i
caracteristică, trăsăturile lirismului practicat de Vasile Mic: „De la
celebrarea solemnă, uşor emfatică, a iubirii până la evocarea
cantabilă şi luminoasă a unui fel de procesiune funebră, poetul
parcurge un itinerar mereu imprevizibil, cu alternanţe între un
fantezism jubilant şi unul ironic sau, în ordine stilistică, între
imaginea plastică şi limbajul abstractizant. Poeziile au în general o
respiraţie scurtă, cu un discurs mai degrabă miniaturizant decât
concentrat. Laconismul expresiei este, totuşi, consecinţa unei
elaborări lucide şi nu a spontaneităţii <<naturale>>, şi asta se
vede în special în piesele compuse în manieră epigramatică”.
Confirmând întru totul observaţiile regretatului critic echi-
noxist, noul volum, O replică de argint /Una battuta d’argento,
apărut la prestigioasa editură Școala Ardeleană (Cluj-Napoca, 2017),
e o ediție bilingvă, cu versiunea italiană semnată de cunoscutul
italienist Ștefan Damian. Cartea poetului sătmărean e prevăzută cu
o excelentă prefață a criticului Nicolae Oprea, care îi remarcă
universul simbolic al poemelor și nota accentuat morală. Despre
volumele de poezie ale lui Vasile Mic au mai scris Constantin
Cubleșan, Gheorghe Mocuța, Emilian Marcu, Mircea Dinutz, Alexandru
Pintescu, George Vulturescu, Horia Bădescu, Ioan Es, Pop, Ion Vădan,
Alexandru Zotta, Ioan Nistor, Grigore Scarlat, Radu Ulmeanu, Cornel
Munteanu, Livia Mărcan, Dumitru Augustin Doman, Petru M. Haș,
Adrian Țion și alții.
Indiscutabil, noul volum nu schimbă esențial poezia lui
Vasile Mic, dar adaugă valenţe și nuanțe noi universului liric al
poetului din Nord. Căldura vocii umane, simplitatea şi discreţia
acestui discurs sunt convingătoare şi în această recentă apariţie.
Volumul are și o apăsată încărcătură sentimentală, fiind dedicat
unei nepoate care s-a născut în Italia.
Numeroase din poeziile acestui volum al poetului Vasile
Mic conțin aluzii la realitățile politice și sociale din țară, dar și
trimiteri la criza mondială. E conținut în aceste recente poezii un
mesaj pacifist, ceva din înțelepciunea țăranului din Nord. Satul
ancestral al Maramureșului și universul său de valori se prefi-
gurează și în acest volum, ca o „replică de argint” (metal simbolic
ce sugerează puritatea virginală) la poluarea morală ce domină
lumea contemporană.
Mesajul esențial al poetului pare să fie acela al necesității
întoarcerii la puritatea primordială și la iubire: „Intră/ în istorie.//
Iubeşte femeia// adevărată.// Iubeşte florile, / muntele,/ albul,/
departele.// Vei avea/ lumina./ O patrie, / o planetă…// Le vei
putea/ dărui.” (Intră în istorie). E un mesaj pe care nici un cititor
de bună credință nu îl poate ignora în aceste vremuri dominate de
intoleranță, de radicalisme politice și de exclusivisme de toate
genurile. Se cuvine să remarcăm că discretul poet din Nord merită
pe deplin atenţia cititorilor şi a criticii literare, poezia sa dove-
dind maturitate şi adeseori profunzime. Într-o epocă dominată de
tot soiul de arte poetice sofisticate, Vasile Mic se dovedeşte o voce
care mizează pe o netăgăduită etică a simplităţii
Ion CRISTOFOR
