În inima satului Corund, din județul Satu Mare, se ridică una dintre cele mai neobișnuite și valoroase biserici de lemn din nord-vestul României. Cunoscută sub hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, dar și sub denumirea populară de „biserica cu draci”, acest lăcaș atrage de zeci de ani curioși și pelerini din toate colțurile lumii — nu pentru vreo legendă ocultă, ci pentru picturile sale interioare unice, pline de forță moralizatoare și de simbolism religios.
Un sat cu rădăcini adânci în istorie
Corundul este un sat cu o istorie veche, atestat documentar încă din anul 1423, dar locuit din vremuri mult mai îndepărtate. În locul numit „Pe Izvoară”, arheologii au descoperit fragmente de Terra Sigillata datând din secolele II–III p. Chr., semn al unei locuiri romane timpurii. În această așezare plină de istorie, biserica de lemn rămâne cel mai prețios monument de arhitectură populară, o mărturie vie a credinței și a meșteșugului local.
Ridicată inițial pe un deal, în mijlocul cimitirului, biserica a fost strămutată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pe amplasamentul actual. Procesul a durat mai bine de un an, construcția fiind transportată cu ajutorul boilor. Tradiția spune că, în timpul mutării, slujbele nu s-au întrerupt — popasurile pe drum deveneau locuri de rugăciune, semn al legăturii neîntrerupte dintre comunitate și biserica sa.
O pictură cum nu se mai găsește nicăieri
Interiorul bisericii este decorat cu un amplu program iconografic de secol XVIII, unic în regiune. Conform inscripției de pe bolta naosului, pictura a fost finalizată în 1798, deși autorii au rămas anonimi.
În mod surprinzător, compoziția de deasupra ușii de intrare, intitulată de obicei Judecata de Apoi, nu urmează tiparul bizantin clasic: lipsesc Hristos, apostolii, Raiul și drepții. În schimb, pictura pune accentul pe Iad și păcatele omenești, ilustrându-le cu un realism crud, dar și cu un umor amar tipic artei populare.
În colțul sudic tronează Lucifer, un diavol negru uriaș, așezat în poarta de piatră a Iadului. În jurul lui, draci mici chinuiesc păcătoșii: muierile care strică pruncii sunt silite să-i înghită, copiii care-și suduie părinții sunt spânzurați de limbă, iar lacomii sunt înjugați la plug sau împinși în ceaunele iadului.
Pe peretele nordic, apar figuri alegorice impresionante — Moartea, Ciuma și Lenea — fiecare simbolizând câte un păcat capital. Moartea, înfățișată ca un schelet cu o cupă și o coasă, stă lângă un ciubăr plin cu oase; Ciuma, o femeie dezbrăcată călare pe un măgar, poartă în mână mături și greble; iar Lenea, o altă femeie goală, zace pe un ciubăr, cu fusul aruncat la picioare.
Peste toate acestea, diavolii cântăresc crucea cu trei traverse, un simbol al păcatului și al ispășirii, în timp ce alții biciuiesc hoți sau aprind focul sub ceaunele păcătoșilor. Nicio altă biserică de lemn din zonă nu are o decorație pictată identică — motiv pentru care cea din Corund a devenit unică în lume.
„Biserica cu draci” și fascinația modernă
Datorită acestor scene, lăcașul a primit numele popular de „biserica cu draci”, doar că această etichetă e înșelătoare.
Trebuie să ne gândim la contextul în care au fost realizate aceste picturi, acum mai bine de 300 de ani. Preotul vremii a dorit să le arate oamenilor, cât mai sugestiv, ce îi așteaptă dacă păcătuiesc. Valoarea bisericii stă în arhitectura ei și în mesajul ei moral, nu în faptul că are draci pe pereți.
De-a lungul timpului, biserica a stârnit curiozitatea turiștilor străini, unii dintre ei veniți cu așteptări bizare:
„Am avut odată un grup de nordici care auziseră că la noi e o biserică cu draci. Se așteptau la ritualuri satanice și au fost dezamăgiți să vadă că e vorba doar de picturi vechi. Au spus că, dacă știau, nu veneau atâta drum”, povestește cu umor preotul satului.
Între uitare și renaștere
Odată cu ridicarea, în anii ’60, a unei noi biserici de zid în apropiere, vechiul lăcaș de lemn a fost treptat abandonat. Astăzi este folosit doar la cererea celor care își doresc nunți sau botezuri într-un cadru rustic, încărcat de istorie.
Totuși, datorită proiectelor culturale și turistice — precum „Temple Tour”, care a documentat monumentele de lemn din nord-vestul României —, biserica din Corund își recapătă încet faima și respectul cuvenit.
„Biserica cu draci” din Corund nu este un loc al fricii, ci o lecție de morală transpusă în culoare și lemn. Ea vorbește despre păcate, dar și despre mântuire, despre viața țăranului român din secolul XVIII și despre modul în care acesta înțelegea lumea.
În fiecare figură grotescă, în fiecare scenă a Iadului, se ascunde arta populară de a învăța prin poveste — o artă pe care puține locuri din lume o mai păstrează atât de autentic.
Nicolae Ghişan
