Prietenia dintre istoricul Vasile Netea (1912–1989) și revuistul, criticul și istoricul literar Nae Antonescu (1921–2008) constituie un caz exemplar de solidaritate intelectuală și morală în cultura românească a secolului XX. Într-o epocă marcată de tensiuni politice, exil interior și restricții ideologice, cei doi au reușit să construiască o legătură trainică, bazată pe respect reciproc, pe atașament față de valorile culturale ardelene și pe o colaborare fructuoasă.
Din studiul publicat de către Dr. Marta Cordea și Dr. Viorel Câmpean aflăm că legăturile istoricului Vasile Netea (1912-1989) cu judeţul Satu Mare sunt destul de numeroase şi variate. Printre altele, el a scris o lucrare intitulată Ţara Oaşului, apărută în 1940 la prestigioasa editură din Bucureşti, Cartea Românească. Astăzi, lucrarea, care conţine doar 32 de pagini, este o raritate bibliofilă.
De o mare importanță pentru sătmăreni sunt Memoriile lui Vasile Netea, o ediţie îngrijită de către fostul director al Bibliotecii Judeţene Mureş, omul de cultură şi patriotul Dimitrie Poptămaş. Pe Vasile Netea, Dictatul de la Viena l-a găsit concentrat la Satu Mare. Cităm acum doar câteva rânduri care pot trezi la realitate şi la viaţă orice istoric român de bun simţ: „Retragerea s-a făcut pe linia Seini, Baia Mare, Jibou. Nopţi întregi aveam să dorm pe marginea şanţurilor. În fiecare sat ne ieşeau în cale ţăranii înlăcrimaţi care ne întrebau cu durere: De ce plecaţi? Cui ne lăsaţi? Niciodată n-am văzut mai multă durere şi în sufletul meu n-am simţit mai multă ruşine. Eram ofiţer, eram istoric şi totuşi în loc să stau cu arma în mână în faţa porţilor îndoliate, în faţa frontierelor ţării, mă retrăgeam dezonorat spre siguranţa personală”.
Ne oprim azi îndeosebi asupra legăturilor sale cu istoricul literar Nae Antonescu (1921-2008). Mai multe trasee din viaţă îi leagă pe cei doi cărturari. În primul rând cărările către bibliotecile mari din ţară. Dar îi unesc şi întemniţările de care au avut parte. Devotaţi aceloraşi idealuri, ataşaţi însă unor formaţiuni politice diferite, folosind în demersurile lor instrumente comune dar şi specifice, existenţa amândurora poate lesne să fie pusă sub acelaşi numitor comun al iubirii de Transilvania, dar şi de tot ceea ce este românesc. De altfel Nae Antonescu chiar afirma că ei doi erau uniți de „patriotismul ardelean”.
Amândoi au mâncat pâinea amară a refugiului la Bucureşti. O pâine amară, dar stropită cu dragostea dintre ardelenii năpăstuiţi în Capitală şi de prietenia arătată lor de bucureştenii acelor timpuri.
Ilustrăm materialul nostru cu dedicațiile lui Vasile Netea pe cărțile sale dăruite lui Nae Antonescu, găzduite astăzi de Atelierul Memorial din incinta Bibliotecii Județene Satu Mare. De asemenea, cu o fotografie a lui Vasile Netea cu o dedicaţie către acelaşi „părinte al revuisticii” trăitor la Terebeşti. Ceea ce afirma la adresa lui Nae Antonescu a demonstrat şi Vasile Netea de-a lungul întregii sale vieţi, patriotismul său robust şi dezinteresat, pentru munca sa fecundă la temelia românismului.
Peste ani, viaţa şi activitatea celor doi cărturari servesc drept modele de slujire pentru neamul românesc. Iar prietenia lor, întemeiată pe onestitate, sinceritate şi colaborare exemplară are darul de a ne întări şi pe noi, cei de azi, întru cultivarea acestui nepreţuit sentiment.
NICOLAE GHIŞAN
