O simplă inventariere a clădirilor abandonate din întreaga țară ne-ar da pur și simplu, fiori de groază. Nimic nu este mai relevant pentru proasta gospodărire a țării decât imaginile acestor clădiri, multe dintre ele, ucise și devastate pe când încă erau într-o foarte bună stare. Ministere, agenții, primării și alte nume ale lenei și lipsei de responsabilitate, dorm în papucii statului și lasă cu bună știință ca o bună parte din avuția națională să se ducă pe apa Sâmbetei.
Viitor printre ruine
(RAMONA IOLANDA BUCȘA - ACASĂ)
Desigur, (i)responsabilii de acolo nu au mișcat și nici nu vor mișca vreun deget pentru salvarea acestora. Dacă vei pune o singură întrebare, cum de s-a ajuns în halul acesta, șefii și șefuții vor invoca maldăre de legi care îi împiedică – vezi Doamne! – să pornească vreun demers în acest sens: că nu sunt fonduri pentru reparații și renovări, că nu le pot înstrăina, statul nu le dă voie, dar culmea! le dă voie să le distrugă până la temelii.
Ce stat mai e și ăsta? Chiar, nu ne trezim niciodată?
Prin atâtea guverne nu s-a rătăcit și vreun om gospodar, ca să pună mâna pe treabă? Cine oare are interesul ca de țara asta să se aleagă praful și pulberea? Cine alții, dacă nu chiar locuitorii ei, mai exact reprezentanții lor aleși și puși în funcții gras plătite? ... dacă satele noastre tradiționale dispar văzând cu ochii, sub lama necruțătoare a timpului sau a buldozerelor, dacă sufletul viu al neamului se sufocă sub apăsarea unor guvernanți care habar nu au ce se întâmplă, dacă trecem surzi și orbi pe lângă o realitate sfâșietoare, înseamnă că ne merităm soarta!
(RAMONA IOLANDA BUCȘA - APUSUL CREDINȚEI)
Am ajuns să trăim printre propriile noastre ruine și de peste trei decenii asistăm resemnați la fărâmițarea țării
Este un sentiment apăsător, de sfârșit de lume, peste tot ... din cel mai umil sat și până în Capitală, aceeași imagine sumbră a decăderii, a nevolniciei patentate. Dezolarea se poate vedea chiar și din goana trenului, de data asta, la propriu.
Aruncați doar o privire și veți constata că mai toate gările din țara asta, de la Halmeu și până la Zimnicea, au devenit emblema ruinei absolute. Dacă mai adaugi la toate acestea, și nenumăratele trenuri care trec toată ziua, absolut goale, ai imaginea dezolării grăbite.
(RAMONA IOLANDA BUCȘA - SPERANȚE ȘI VISE PE PÂNZA TIMPULUI)
În județul Satu Mare există sute de clădiri care puteau fi salvate, iar în țară, poate alte de zeci de mii
Nimeni nu va da vreodată socoteală pentru dărâmarea lor, așa cum nimeni nu dă socoteală pentru prăbușirea lumii în care trăim. Lipsa de rigoare, de seriozitate, de simțul datoriei sau responsabilității sunt valori nule în țara lui las’ că merge și așa!, iar dacă încerci să faci ceva, imediat îți și sare unul la gât: ce vrei mă, crezi că o să-ți facă cineva vreo statuie? Și chiar dacă – prin absurd – ți s-ar ridica vreuna, stai liniștit, că în câțiva ani, va ajunge și aceea la pământ!
SPONSORII EDIȚIEI:
