Gesturi care încălzesc suflete: jandarmii sătmăreni au oferit o masă caldă beneficiarilor Adăpostului de Noapte din Satu Mare, într-o acțiune desfășurată sub semnul empatiei și al solidarității.
După ce au participat la o donare de sânge, aceștia și-au continuat ziua cu o misiune la fel de importantă – să aducă o rază de bucurie celor aflați în nevoie.

Cu zâmbete, vorbe bune și energie pozitivă, jandarmii au pus umărul la pregătirea și servirea mesei: fasole ostășească cu ciolan, gătită chiar de ei, completată de deserturi dulci – foietaje cu gem – pregătite de jandarmerițele din unitate.
Prin acest demers, Jandarmeria Satu Mare transmite un mesaj puternic: uniforma nu înseamnă doar ordine și disciplină, ci și omenie, respect și solidaritate.
Mesajul Jandarmeriei Satu Mare
„Din inimă pentru inimi. O altfel de misiune!
Jandarmii sătmăreni au oferit o masă caldă persoanelor nevoiașe de la Adăpostul de noapte din Satu Mare.
După ce au donat sânge, colegii noștri și-au continuat ziua în spiritul solidarității, oferind o masă caldă celor aflați în nevoie.
Cu zâmbete, încurajări și vorbe bune, au adus puțină căldură sufletească celor care trec prin momente grele.
Căci misiunea noastră nu se oprește la ordine și siguranță. Ea continuă cu respect, empatie și fapte care unesc comunitatea.”




















