Instituția Prefectului Județul Satu Mare continuă dialogul cu autoritățile centrale pe teme esențiale pentru dezvoltarea județului. Prefectul Altfatter Tamás, alături de subprefecții Ioan Tibil și Romeo Pop și secretarul-general Cosmin Dorle, au participat la o ședință de lucru convocată de ministrul mediului, Diana Buzoianu, desfășurată prin videoconferință. Tema întâlnirii a vizat proiectul de modificare a legislației privind ariile naturale protejate, cu accent pe noile zone prioritare pentru biodiversitate (ZPB), parte a reformei R.2 din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Analiza noilor reglementări: clarificări și responsabilități
Discuțiile au vizat redefinirea zonelor cu protecție strictă, un jalon important în reforma sistemului de management al ariilor naturale protejate. Documentul aflat în consultare publică poate fi accesat pe site-ul Ministerului Mediului.

Potrivit prefectului Altfatter Tamás, Instituția Prefectului Satu Mare a derulat, încă din anul 2024, sesiuni de consultare și informare cu toate primăriile și factorii interesați la nivel local. Aceste demersuri au urmărit implicarea directă a administrațiilor locale, în contextul experienței anterioare, când delimitarea ariilor protejate s-a suprapus uneori peste zone de dezvoltare sau intravilane, îngreunând procedurile administrative și chiar blocând anumite inițiative comunitare.
O legislație mai clară, cu rol decisiv pentru proprietari și autoritățile locale
Noul cadru legislativ propus aduce clarificări esențiale privind desemnarea zonelor prioritare pentru biodiversitate. Conform proiectului, includerea terenurilor în aceste zone va fi posibilă doar:
-
cu acordul scris al proprietarului, în cazul bunurilor aflate în proprietate privată;
-
prin hotărâre a consiliului local sau județean, în cazul terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale.
Acest demers reprezintă un pas important spre responsabilizarea tuturor actorilor implicați și spre evitarea situațiilor din trecut, când deciziile erau luate fără consultare locală adecvată.
Urmează întâlniri de lucru cu fiecare UAT din județ
Prefectul Altfatter Tamás a anunțat că, în perioada următoare, Instituția Prefectului va organiza întâlniri cu fiecare unitate administrativ-teritorială din județ, în colaborare cu Direcția Județeană de Mediu, Garda Forestieră și Direcția Silvică Satu Mare. Aceste consultări vor avea rolul de a clarifica punctual delimitarea viitoarelor zone prioritare pentru biodiversitate, astfel încât să fie asigurat un echilibru real între protecția mediului și dezvoltarea comunităților locale.
„Ne dorim o abordare justă și sustenabilă, în care grija pentru mediu să meargă mână în mână cu nevoile de dezvoltare ale județului nostru”, a subliniat prefectul Altfatter Tamás.




















