Interviu cu unul dintre cei mai versatili și promițători percuționiști ai noii generații
Într-o perioadă în care scena muzicală românească se diversifică tot mai mult, apar artiști care nu doar cântă, ci redesenează limitele propriului instrument. Unul dintre ei este Philip Goron – percuționist, toboșar și compozitor, format într-un mediu academic de elită și remarcat deja în proiecte de anvergură, atât în România, cât și peste hotare.
Recunoscut pentru versatilitatea sa – de la colaborări cu Filarmonica „George Enescu”, Opera Comică pentru Copii și Teatrul de Operetă, până la proiecte jazz precum Luiza Zan Quintet, Mădălina Pavăl Orchestra, Răzvan Florescu Quintet sau turnee internaționale cu Amphitrio – Philip Goron explorează constant limbaje muzicale noi.
Prezent,săptămâna trecută la Satu Mare, cu două proiecte muzicale, l-am invitat la un dialog despre parcursul său artistic, despre felul în care vede percuția ca limbaj și despre direcțiile în care se îndreaptă muzica sa.
— Philip, cum a început relația ta cu percuția și când ai simțit că aceasta va deveni drumul tău?
Philip Goron: Cred că drumul meu spre percuție a fost o combinație între curiozitate și nevoia de a înțelege muzica în forma ei cea mai directă. Ritmul e primul mod prin care comunicăm – chiar înainte de cuvinte. Când am început să studiez, mi-am dat seama că instrumentele de percuție nu sunt doar despre ritm, sunt despre spațiu, timbru, culoare. Am descoperit acolo o lume poetică, foarte bogată, care m-a prins definitiv.
— Ai fost prezent la Satu Mare de mai multe ori, iar publicul te știe din concertele de la Jazz & Wine Festival și recent de la proiectul „In My Village Symphonic”, un proiect ce îmbină sonoritățile jazzului contemporan cu bogăția și expresivitatea orchestrei simfonice. . Cum se simte această reîntoarcere?
Philip Goron: Revenirea la Satu Mare e ca un dialog reluat cu un prieten vechi. Aici am simțit mereu că publicul ascultă fără filtre, cu o disponibilitate emoțională rară. Jazz & Wine Festival m-a făcut să înțeleg că Satu Mare are o comunitate care apreciază explorarea sonoră, iar acum, cu „In My Village Symphonic”, simt că vin cu o poveste nouă, maturizată, dar în același timp extrem de intimă.
— Ce te-a atras cel mai mult la proiectul „In My Village Symphonic”?
Philip: Îmi place că nu e vorba doar despre un concert, ci despre un univers. Luiza aduce cu ea o autenticitate greu de găsit. Andrei, prin orchestrarea simfonică, a deschis spații noi pentru fiecare piesă. Pentru mine, partea de percuție devine aici un fel de țesătură invizibilă – uneori discretă, aproape respirată, alteori foarte prezentă, ritmică, ritualică. E o poveste despre satul interior al fiecăruia dintre noi, despre apropierea de natură, despre liniștea care te obligă să asculți altfel.
— Ai colaborat și în alte contexte cu Luiza Zan. Cum este să lucrați din nou împreună?
Philip: Luiza este un artist care transformă scena într-un spațiu de adevăr. Când cânți cu ea, nu poți să te ascunzi. Trebuie să fii acolo, în moment. În acest proiect, Andrei aduce o disciplină și o rafinare extraordinară, care completează libertatea jazzului. Pentru mine, combinația aceasta este ideală: tradiție reimaginată, jazz contemporan și o orchestră întreagă care respiră cu noi.
— Ai o formație academică solidă: UNMB și apoi programul Young Masters la Viena. Cum te-au schimbat aceste etape?
Philip: La București am primit rigoarea – tehnică, structură, seriozitate. La Viena am înțeles libertatea – cum poate un instrumentist să fie nu doar interpret, ci creator. Programul Young Masters de la MDW m-a pus în contact cu artiști extraordinari și m-a ajutat să îmi dezvolt un limbaj personal. Cele două etape au fost complementare: una m-a ancorat, cealaltă mi-a deschis aripile.
— Ești un muzician versatil: interpretezi muzică clasică, world music, jazz. Cum se întâlnesc aceste lumi în stilul tău?
Philip: Pentru mine, fiecare gen îmi oferă o altă „oglindă”. Muzica clasică îmi dă arhitectura, world music-ul îmi deschide accesul la ritmuri organice, la tradiții sonore foarte diverse iar jazzul îmi oferă libertatea și dialogul. În momentul în care le pun împreună, apare ceva ce simt că vorbește cel mai bine despre mine. Nu mă interesează granițele, ci punctele comune, zonele în care muzica devine universală.
— Ai colaborat cu instituții de renume precum Filarmonica „George Enescu”, Opera Comică pentru Copii sau Teatrul de Operetă. Ce înseamnă pentru tine aceste experiențe?
Philip: Lucrul cu instituții mari te educă profesional: punctualitate, atenție la detaliu, capacitatea de a te integra într-un ansamblu. E o școală în sine. În paralel, proiectele cu artiști independenți, cu trupe precum Mădălina Pavăl Orchestra sau Răzvan Florescu Quintet, mi-au dat libertate. Acolo pot experimenta, pot propune, pot improviza. Am nevoie de ambele lumi ca să mă dezvolt.
— Ca toboșar ai avut un an 2024 foarte intens, inclusiv turneul internațional în Europa și Asia cu Amphitrio. Cum ai trăit această experiență?
Philip: A fost unul dintre cele mai provocatoare și frumoase momente din viața mea artistică. Turneele lungi te testează: trebuie să rămâi concentrat, dar și creativ, noapte după noapte. Publicuri diferite, culturi diferite, reacții diferite – toate te obligă să fii atent, prezent. Pentru mine, a fost și o confirmare că muzica nu are granițe reale. Dacă e sinceră, ajunge oriunde.
— În prezent urmezi Masterul de Compoziție Jazz. Cum te influențează acest proces?
Philip: Simt că încep să gândesc muzica din interior către exterior. Nu doar ca interpret, ci ca autor. Masterul mă învață să construiesc forme, să aleg timbralități, să lucrez cu orchestră sau cu ansambluri mici. Scriu mai mult, ascult altfel și, poate cel mai important, devin mai răbdător cu ideile mele.
— Ce îți dorești ca publicul să primească din ceea ce faci?
Philip: Nu îmi doresc doar aplauze, ci conexiune. Dacă publicul iese dintr-un concert cu o emoție – fie ea bucurie, liniște, melancolie sau inspirație – atunci simt că mi-am făcut treaba. Muzica e un limbaj afectiv. Iar percuția, dacă e folosită cu sinceritate, poate atinge direct interiorul omului.
Un nume de urmărit – și un univers în continuă expansiune
Cu un traseu artistic solid, colaborări extinse, apariții pe numeroase albume și o mobilitate stilistică rară, Philip Goron reprezintă una dintre vocile distincte ale noii generații de muzicieni români. Îmbină tehnica impecabilă cu sensibilitatea timbrală, rigoarea academică cu libertatea improvizației, tradiția cu experimentul.
Un artist aflat mereu în mișcare, mereu în căutare – și, mai ales, mereu în vibrație.
Nicolae Ghişan
