STEAM TALKS – Idei, Inovație și Perspective STEAM la Satu Mare

STEAM TALKS – Idei, Inovație și Perspective STEAM la Satu Mare

Membrii echipei de robotică B-Robo, în parteneriat cu Centrul de Excelență Satu Mare și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, vor fi gazdele unui eveniment deosebit, organizat sâmbătă, 20 decembrie, la Casa Meșteșugarilor, începând cu ora 13:00. Evenimentul își propune să inspire, să stârnească curiozitatea și să ofere participanților o perspectivă practică asupra viitorului din perspectiva STEAM. Prestigioși oratori vor împărtăși contribuțiile și perspectivele lor asupra fiecărui domeniu STEAM.

Speakeri:
Prof. Dr. Feciche Bogdan – Medic primar urolog, șef secție urologie la Spitalul Județean de Urgență Bihor. Dr. Rațiu Cosmin – Medic stomatolog, competențe în chirurgia oro-maxilo-facială, fondator al Clinicii Sf. Anton. Milea Ioana – Absolventă și șefă de promoție CNME, studentă la Universitatea Garching bei München, Facultatea de Fizică. Mihai Eduard – Absolvent CNME, student la Universitatea Tehnică din Delft, Olanda, specializarea Computer Science and Engineering. Dl. Popa Dorel – Manager SmartRobotX și colaborator al echipei. Insp. Rita Sabou – Inspector de Informatică, ISJ. David Leahu – Inginer în mecatronică și robotică. Paap Thomas – Inginer, absolvent Politehnica Timișoara, specializarea Mecatronică și Robotică, fost membru al echipei. Kocsis Andras și Kocsis Camelia – Ingineri, absolvenți UTCN, specializarea Inginerie Electrică, foști lideri/membri B-Robo. Chivari Adrian – Student la Facultatea de Robotică și Mecatronică, UTCN, fost membru B-Robo. Dl. Markos Tiberiu – Administrator Technosam, specializarea Automatizări și vicepreședinte al Asociației Economice Germano-Română. Dibos Alexandru – Membru în board-ul administrației Alu Menziken (Industrie/Prelucrare). Dl. Kereskényi Gábor – Primarul municipiului Satu Mare. Dl. Ghiarfaș Adelin – Director al Departamentului Patrimoniu al Primăriei Satu Mare. Anzik Arnold – Președinte al Rotary Club Satu Mare și antrenor de arte marțiale. Prof. Dr. Univ. Boț Radu Ioan – Decanul Facultății de Matematică a Universității din Viena. Roman Ioana – Absolventă Oxford, specializarea Matematică Aplicată și Inteligență Artificială. Insp. Boroș Adriana – Inspector de Matematică, ISJ.
Partenerii educaționali ai evenimentului vor fi doamna Ruxandra Chivulescu – Inspector Școlar General Satu Mare și doamna Nicoleta Pițig – Director al Centrului Județean de Excelență Satu Mare. Membrii echipei de robotică, coordonați de mentorul prof. Horea Jurge, aduc mulțumiri și recunoștință reprezentanților instituțiilor partenere pentru sprijinul constant oferit și pentru rolul lor indispensabil în organizarea acestui eveniment.
Așadar, sătmărenii sunt invitați sâmbătă, 20 decembrie, la Casa Meșteșugarilor, începând cu ora 13:00, la STEAM TALKS, un eveniment dedicat celor curioși să descopere cele mai noi inovații din știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică. Perspective actuale, idei îndrăznețe și discuții relevante vor fi aduse în prim-plan de speakeri de top, cu experiență solidă în domeniile lor. STEAM TALKS promite inspirație, dialog și conexiuni valoroase între oameni și idei.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble