VERTICALI PENTRU ROMÂNIA: COLIVIA CU FLUTURI

De: LOREDANA  A.  ȘTIRBU  – editorialist; responsabil Secția Cultură la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA,  Membră a Filialei ”ANTON DAVIDESCU” Satu Mare a UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI; Preşedintă a Cenaclului literar Cronograf;

Crăciunul, această sărbătoare care miroase a cozonac, a brad proaspăt și a bucurie curată, este pentru români mai mult decât o simplă dată din calendar; este o stare de spirit, un amestec magic de credință, tradiție și emoție, în care se întâlnesc, ca într-o horă cosmică, sfințenia și copilăria, vechiul și noul, satul de altădată și orașul luminat de beculețe colorate.

Dacă am întreba un român ce înseamnă Crăciunul, am primi, probabil, răspunsuri diferite, dar toate ar avea în comun ceva essential, căldura inimii.

          Pentru unii, Crăciunul e vremea colindelor și a mersului cu Steaua; pentru alții, e masa mare din Ajun, unde sarmalele sfârâie cuminți în oale, iar vinul fiert aburește a poveste. Dar, în adâncul sufletului, Crăciunul este, înainte de toate, nașterea speranței, așa cum, în credința creștină, el marchează nașterea lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

Crăciunul de altădată

Cu mult înainte ca orașele să fie acoperite de luminițe și magazinele să zumzăie de reclame la cadouri, Crăciunul românesc se trăia simplu, în lumina blândă a lămpii de gaz și în cântecul colindelor. În satele de odinioară, pregătirile începeau cu săptămâni bune înainte, femeile curățau casele „până sclipeau”, coceau colaci, plămădeau aluatul de cozonac și tăiau porcul, un ritual cu rădăcini precreștine, transformat de timp în sărbătoare a belșugului și a recunoștinței.

În ziua de Ajun, gospodăria vibra

          Pe ulițe, copiii se pregăteau de colindat, îmbrăcați gros, cu clopoței la gât și obrajii roșii de frig și entuziasm ... în case, bunicii așezau sub brad mere roșii și nuci, iar icoana din tindă era împodobită cu busuioc și beteală de hârtie colorată. Mă gândesc cu nostalgie la perioada aceea, pentru că am fost și eu un colindător cu traista în gât, mergând fericită cu prietenii din poartă în poartă.

        Nu exista internet, nici Moș Crăciun în costum roșu de reclamă, dar exista ceva ce azi pare aproape rar… bucuria simplă de a fi împreună

         Colindele, poate cea mai frumoasă expresie a Crăciunului românesc, păstrează în ele o poezie arhaică, cu ritmuri vechi și cuvinte ce par scoase dintr-un basm strămoșesc, iar „O, ce veste minunată”, „Trei păstori” sau „Domn, domn să-nălțăm” nu erau doar cântece, ci rugăciuni cântate, menite să aducă lumină în case și binecuvântare peste an.

Crăciunul de azi

           Astăzi, Crăciunul românesc este o combinație fascinantă între tradiție și globalizare. Într-un colț al țării, la sat, colindătorii încă bat la poartă și primesc covrigi, mere și nuci ... în altul, în marile orașe, copiii își scriu scrisori pe tabletă, sperând ca Moșul să le aducă un gadget nou.

           E o vreme a contrastelor: pe de o parte, târgurile de Crăciun cu vin fiert, lumini, selfie-uri și cântece din difuzoare; pe de altă parte, satele liniștite, unde bradul e tăiat din pădure și împodobit cu bomboane și hârtie colorată, așa cum se făcea cândva. Și totuși, dincolo de toate aceste diferențe, spiritul Crăciunului rămâne același. Este momentul când lumea încetinește, când oamenii, oricât de grăbiți ar fi, simt nevoia să se întoarcă acasă; casele se umplu de râsete, telefoanele de urări, iar inimile de recunoștință. Pentru noi, românii, Crăciunul este și o formă de identitate culturală: e felul nostru de a ne spune poveștile, de a ne aduna în jurul mesei, de a împărți un colind sau o felie de cozonac;  o punte între generații, unde bunicii povestesc cum era Crăciunul lor, părinții zâmbesc cu nostalgie, iar copiii ascultă cu ochii mari, visând la daruri și la zăpadă.

Darul adevărat

          Dincolo de sarmale și lumini, Crăciunul poartă o lecție adâncă: darul cel mai prețios nu e cel din cutia frumos împachetată, ci prezența .. a fi acolo, cu ai tăi, a râde, a povesti, a ierta, iată adevărata minune.

          Poate că obiceiurile se schimbă, poate că bradul e artificial și colindele se aud din boxe bluetooth, dar sensul rămâne același, Crăciunul e despre a dărui lumină ... nu doar cu globuri, ci cu inima. Crăciunul românesc este o poveste vie, care începe în Betleem, trece prin satele noastre acoperite de zăpadă, se oprește în casele noastre și ajunge, în fiecare an, în suflet ... e o poveste despre credință, iubire, memorie și renaștere.

         Când toate luminile se sting, când colindătorii s-au întors acasă și fulgii se așază cuminți pe pervaz, rămâne doar tăcerea aceea blândă de Crăciun, care vorbește despre dorul de cei plecați, despre amintirile care încălzesc și despre clipa în care timpul pare să se oprească pentru o rugăciune.

Nașterea Luminii

        Poate că acesta e adevăratul miracol al Crăciunului, că măcar o dată pe an, ne amintim să fim mai buni, mai blânzi, mai recunoscători, să privim lumea cu ochii curați ai copilăriei, când credeam că Moșul chiar vine pe horn.

          Dincolo de toate cadourile, tradițiile și luminițele, Crăciunul este și rămâne Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos , clipa în care Cerul s-a apropiat de oameni, iar iubirea s-a făcut lumină.

Crăciun fericit tuturor!

Foto: Vasile Conioși Mesteșanu  

            SPONSORII EDIȚIEI:

Ț