Istoria fotbalului clujean este presărată cu nume care au devenit simboluri, repere morale și sportive pentru generații întregi. Printre acestea, Andrei Sepci – cunoscut în unele bibliografii ca Sepsi sau Șepci, iar pentru apropiați drept Bandi bácsi – ocupă un loc aparte. Portar de excepție, internațional român în perioada interbelică, erou al „Balcaniadei lui 13-0”, dar și antrenorul care a adus Universității Cluj singurul trofeu major din istoria sa, Andrei Sepci este una dintre figurile fundamentale ale fotbalului din orașul de pe Someș.
Rădăcini la nord de Tisa, formare la Satu Mare
Andrei Sepci s-a născut la 7 octombrie 1911, în localitatea Barnabas, situată la nord de Tisa. La momentul nașterii sale, așezarea făcea parte din Imperiul Austro-Ungar; astăzi poartă numele de Kostelivka și se află în Ucraina, în raionul Rahiv din regiunea Zakarpatia. Contextul istoric zbuciumat al începutului de secol XX avea să marcheze destinele multor familii din zonă, iar familia Sepci nu a făcut excepție.
Conform revistei Eroii Neamului (nr. 1/46, 2021), Andrei s-a mutat împreună cu familia la Satu Mare, oraș care i-a devenit adevărata patrie sportivă. Aici apare consemnat în anuarele școlare ca elev al Liceului „Mihai Eminescu”, iar tot aici a făcut primii pași în fotbal. În 1922, la doar 11 ani, începea să se familiarizeze cu rigorile sportului rege la Școala Sportivă Sătmăreana Satu Mare. Cinci ani mai târziu, talentul său l-a propulsat la echipa fanion a orașului, Olimpia Satu Mare.
Sepci a fost, din punct de vedere cronologic, al treilea fotbalist format la Satu Mare care a ajuns să îmbrace tricoul naționalei României în perioada interbelică. Înaintea lui, frații Borbil – Iuliu (Borbil I) și Alexandru (Borbil II) – făcuseră pasul spre marea performanță, fiind transferați în sezonul 1928–1929 la Juventus București. În campionatele subregionale și regionale, tânărul portar s-a remarcat rapid, atrăgând atenția cluburilor mari din țară.
Consacrarea sub culorile „Șepcilor Roșii”
Transferul la Universitatea Cluj a reprezentat momentul decisiv al carierei sale. Între 1932 și 1937, Andrei Sepci a apărat poarta „Șepcilor Roșii”, devenind unul dintre cei mai constanți și apreciați portari ai vremii. Marea consacrare a venit odată cu participarea Universității Cluj în finala ediției 1932–1933 a campionatului național – primul disputat în sistem divizionar. Finala, jucată în două manșe între „U” Cluj și Ripensia Timișoara, câștigătoarele celor două serii, a fost un eveniment major al fotbalului românesc. Timișorenii s-au impus cu 5–3 pe teren propriu, iar returul de la Cluj s-a încheiat fără goluri, 0–0.
Despre anii petrecuți la Universitatea, Sepci avea să spună cu emoție:
„«U» a fost șansa vieții mele în toate timpurile de până acum… Noi am fost o familie, fără a conta ce suntem.”
Era o mărturisire care surprindea esența spiritului universitar: sub tricoul alb-negru evoluau români, maghiari, evrei, ucraineni, uniți de pasiunea pentru fotbal și de atașamentul față de club.
Debutul său a avut loc într-un meci cu Young Fellows, iar unicitatea parcursului său este greu de egalat: timp de trei ani consecutivi a fost singurul portar legitimat al Universității Cluj. A apărat în absolut toate meciurile echipei – campionat, Cupa României sau partide internaționale – o situație rară, dacă nu unică, în analele fotbalului românesc din acea perioadă.
Eroul „Balcaniadei lui 13-0”
Performanțele de la Cluj l-au propulsat firesc în lotul echipei naționale. Apogeul carierei sale de jucător a venit în 1933, la Balcaniada disputată la București, competiție câștigată de România într-o manieră categorică. Scorurile înregistrate – 7–0 cu Bulgaria, 1–0 cu Grecia și 5–0 cu Iugoslavia – au transformat turneul în legendara „Balcaniada lui 13-0”.
Andrei Sepci a fost considerat eroul competiției, reușind performanța rară de a nu primi niciun gol. În cartea lui George Mihalache, De ți-ar spune poarta mea, portarul își amintea cu emoție:
„Cea mai frumoasă amintire a vieții mele de portar? Balcaniada din 1933. Visul de aur al fiecărui portar: să nu primească gol.”
Mai mult decât gloria personală, Sepci sublinia caracterul colectiv al succesului, evocând numele apărătorilor și înaintașilor care au contribuit la acel bilanț perfect. Pentru el, adevărații eroi au fost toți colegii săi.
Viața pusă în joc pentru poarta României
Una dintre cele mai dramatice episoade din viața lui Andrei Sepci s-a petrecut în 1935, cu prilejul unei noi finale a Cupei Balcanice, disputată la Atena. După accidentarea portarului Anghel Crețeanu și lipsa de experiență a lui Carol Burdan, selecționerul Alexandru Săvulescu a cerut de urgență aducerea unui portar din țară. Aleșii au fost William Zombory și Andrei Sepci.
Pentru că Sepci fusese titularul turneului câștigat în 1933 fără gol primit, Federația a decis transportarea sa cu avionul, într-o misiune extrem de riscantă pentru acele vremuri. Pilotul era Gheorghe Bănciulescu, un personaj legendar al aviației românești. Avionul a decolat de la Cluj pe 31 decembrie, a fost nevoit să aterizeze de urgență la Burgas, iar a doua zi, din cauza unor defecțiuni la motor, s-a întors din drum.
Momentul cel mai dramatic a fost relatat chiar de Bănciulescu: Sepci, hotărât să-și ajute echipa cu orice preț, era gata să sară cu parașuta, fără să-și dea seama că aceasta era încurcată și nu s-ar fi deschis. Doar intervenția pilotului i-a salvat viața. Până la urmă, la Atena a ajuns Zombory, iar România a pierdut decisiv cu Iugoslavia, 0–4.
Trofeul de aur al Universității, din postura de antrenor
Dacă ca jucător Andrei Sepci a scris istorie, ca antrenor a intrat definitiv în legendă. În 1965, din postura de tehnician, a condus Universitatea Cluj – pe atunci Știința – către câștigarea Cupei României, după finala de la București, 2–1 cu Piteștiul. A fost și a rămas unicul trofeu major din istoria de peste un secol a clubului.
Remus Câmpeanu, autor al unuia dintre golurile finalei, descria peste ani filosofia lui Sepci: un antrenor apropiat de jucători, care înțelegea spiritul echipei studențești, care punea preț nu doar pe fotbal, ci și pe educație, pe formarea omului dincolo de sport.
Moștenirea lui Bandi bácsi
După încheierea carierei, Andrei Sepci și-a dedicat viața Universității Cluj. A fost unul dintre cei mai rafinați descoperitori de talente, omul prin mâna căruia au trecut mii de juniori. Pentru generații întregi, „Bandi bácsi” a fost primul antrenor, primul mentor, primul care le-a vorbit despre ce înseamnă cu adevărat fotbalul.
Andrei Sepci s-a stins din viață în 1992, dar numele său rămâne sinonim cu devotamentul, curajul și spiritul universitar. De la primele pase învățate la Satu Mare până la gloria de pe Someș, viața lui a fost o lecție despre pasiune și loialitate – o adevărată legendă a fotbalului clujean.
Nicolae Ghisan
