De: Ramona Iolanda Bucșa, Fotoeditorialist VERTICALI PENTRU ROMÂNIA ; HR Manager; PCC Coach certificat specializată în business development; Formator acreditat în leadership și dezvoltarea echipelor; Fotograf acreditat, Membră a Asociației de Fotografie ArtImage Cluj;
Fotografia înseamnă lumină, ea nu este doar un mod de a surprinde eternitatea, ci și un mod de a aduce acea lumină în viețile celorlalți — un zâmbet sau poate chiar mai mult.
În fiecare imagine, lumina devine un limbaj universal, un limbaj legat de speranță care ne ghidează, deschizând drumuri și perspective ... un element care ne face să creștem, chiar dacă știm că existența este mai complexă decât simpla ei prezență.
Lecția contrastelor
Fotografia m-a învățat să accept că nu există un adevărat echilibru, nici bine și rău în forma lor absolută; există doar mai multă lumină sau mai mult întuneric. În fața obiectivului oamenii apar ca ființe fragile, aflate mereu între două lumi: lumea în care tânjesc după lumina și cea în care poartă umbre pe care se tem să le recunoască ... și atunci mă întreb: oare noi, oamenii, nu suntem doar o simplă reflecție a naturii?
Căutăm mereu un echilibrul pe care ni-l imaginăm ca pe o balanță perfect aliniată
Poate însă tocmai această liniaritate am înțeles-o greșit. Există clipe în care ziua și noaptea se împart în mod egal, când lumina și întunericul sunt asemenea Yin și Yang; dar apoi vin perioade în care întunericul ne copleșește, momente în care tânjim după lumină, dar totuși alunecăm spre umbre și învățăm să trăim și așa. Ne petrecem timpul căutând mereu ceva, poate nici măcar nu știm cum să definim acel ceva, însă știm că avem nevoie să îl găsim pentru a ne simți compleți.
Cum definim acel gol din noi, acea bucată mică din puzzle-ul vieții pe care o căutăm și încercăm să o potrivim pentru ca totul să fie perfect?
Ce fericiți sunt aceia care au înțeles și care merg către lumină ... ce fericire pentru cei care sunt lumină în viața celorlalți. Datoria noastră ca oameni este de a fi lumină, pentru că am venit în acest mod pe lume și tot în acest mod vom pleca ... și totuși, poate că normalitatea nu are o definiție, iar adevărații căutători ai luminii sunt tocmai cei care au învățat mai întâi să îmbrățișeze întunericul, dar în esență suntem reflexia clară a tot ce ne înconjoară.
Lecția naturii: Natura este martorul perfect al transformării
Natura a învățat asta ... nu contestă nici o stare; ea a învățat să nu se opună ci să treacă prin ele. Ea a învățat că după noapte vine zi, că anotimpurile se schimbă, că există furtuni și cutremure dar și liniște, deșert și gheață, arșiță și îngheț ... își dă voie să fie așa… și pentru ea e firesc. Natura acceptă și înțelege, natura nu se opune.
Epilog: Fotografia ca oglindă
Fotografia ne oglindește, iar dacă noi suntem o oglindă a naturii, atunci când vorbim despre lumină și întuneric nu ne raportăm la perfecțiune, ci la schimbare, dinamica și acceptare.
În cele din urmă, fotografia este întunericul transpus în lumina din noi
SPONSORII EDIȚIEI:
