Acțiune pentru respectarea normelor de conviețuire socială
La data de 9 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități specifice având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor ce afectează normele de conviețuire socială, siguranța persoanelor și a bunurilor, precum și menținerea unui climat de ordine și liniște publică.
Astfel, în urma activităților întreprinse, polițiștii au aplicat peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 24.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.




















