CSM - ADEP Satu Mare a câştigat turneul de la Budapesta

CSM - ADEP  Satu Mare a câştigat turneul de la Budapesta

La Budapesta, zilele trecute s-a desfăşurat un turneu internaţional de volei, la care au participat opt formaţii din Italia, Polonia, Slovacia, Serbia, Ungaria şi România. Printre echipe s-a numărat şi CSM - ADEP Satu Mare, în lot cu Alexandra Mişca, Denisa Mocar, Angelica Podină, Beata Vaida, Alexandra Molnar, Adriana Matei, Natalia Preda şi Daiana Adamcsik. Formaţia pregătită de Adrian Pricop a trecut în grupe de G.S.A. Pallavolo Ariano (Italia) cu 3-0, cu acelaşi scor de Kecskeméti Sportiskola (Ungaria) şi de Slavia EU Bratislava (Slovacia). Calificate în semifinale, fetele noastre au dat peste Vasas Óbuda din Ungaria, pe care au învins-o tot cu 3-0. Acelaşi scor avea să fie şi în finală, cu Palas VK Levice (Slovacia), astfel că echipa sătmăreană a câştigat clar acest turneu. S-au acordat şi premii speciale. Cel mai bun trăgător a fost desemnat Adriana Matei, iar MVP-ul turneului a fost Beata Vaida. Sportiva sătmăreană care a câştigat o mulţime de astfel de premii şi are oferte din prima ligă. Primul meci oficial în Campionatul Naţional va fi cel al cadetelor, pe 29 septembrie, acasă, în compania celor de la CSS Ştei, la sala LPS. D. Chiorean

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble