Simona Halep: “Este cel mai bun meci din viaţa mea!”

“Este cel mai bun meci din viaţa mea. În acest moment, am mai multă încredere în mine şi sunt mai agresivă pe teren. Cred în mine, joc cu plăcere, trăiesc o perioadă incredibilă”, a declarat jucătoarea română de tenis Simona Halep, spusele sale fiind redate de agenţiile internaţionale de presă, între care şi France Presse, care îi dedică inclusiv comentariul zilei de la US Open, sub titlul “Kvitova, învinsă sever, Halep îşi continuă zborul”. “Într-un duel în sens unic, românca Halep (nr. 21), în curând 22 de ani, aflată în plin elan al celor 4 titluri obţinute în această vară (pe trei suprafeţe diferite) în 7 turnee, a surclasat-o pe rusoaica Maria Kirilenko (nr. 14), 6-1, 6-0, în 51 de minute, punctând doar ea în ultimele 8 jocuri ale meciului, după ce a înlănţuit 18 puncte la rând, călare pe cele două seturi”, subliniază comentatorul AFP, care reaminteşte că după eliminarea în primul tur la Roland Garros, românca s-a impus pe zgură la Nurnberg şi Budapesta, pe iarbă la ‘s-Hertogenbosch şi pe hard la New Haven, pentru a se căţăra pe cel mai bun loc din carieră - 19 WTA.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble