DRAGOMIR are rival la preşedenţia LPF! VEZI cine

DRAGOMIR are rival la preşedenţia LPF! VEZI cine

Fostul preşedinte al FC Naţional, Gino Iorgulescu, şi-a depus luni candidatura la preşedinţia Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), alegerile fiind programate la 14 noiembrie.

"A fost o surpriză pentru toată lumea pentru că am reuşit să-mi depun candidatura. În statut se menţionează ca termen de depunere 15 zile, dar nu se specifică expres zile lucrătoare. Şi în astfel de condiţii m-am încadrat în termen. Mi-am depus candidatura, nu am mai avut nevoie de o derogare de la domnul Dragomir. Acum, dacă dânsul va câştiga alegerile, măcar va câştiga împotriva unui candidat, pentru că nu putea să participe singur şi să fie pe locul doi", a declarat Iorgulescu.

El a menţionat că a decis să candideze la această funcţie deoarece consideră că "trebuie să mai facă ceva în fotbal": "Iar cel mai mare lucru care mă deranjează şi trebuie să-l fac este recredibilizarea fotbalului. Lumea a început să nu mai aibă încredere şi să vină la stadion şi trebuie făcut ceva. Trebuie să aibă loc o schimbare şi la FRF şi la LPF, peste tot", a precizat Gino Iorgulescu.

Gino Iorgulescu a încercat şi vineri să-şi depună candidatura, însă actualul şef al ligii, Dimitru Dragomir, a precizat că, potrivit statututlui, termenul limită pentru depunerea candidaturilor a expirat. Dragomir a declarat că se puteau depune candidaturi pentru preşedinţia LPF cu 15 zile lucrătoare înaintea datei alegerilor, stabilită la 14 noiembrie, adică în 24 octombrie (joi).

Dumitru Dragomir şi-a anunţat oficial, miercurea trecută, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al Ligii Profesioniste de Fotbal, o nouă candidatură la preşedinţia LPF, alegerile fiind programate în cadrul Adunării Generale din 14 noiembrie.

Dragomir a fost reales la 16 noiembrie 2009 în funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. El este preşedintele LPF din 1996, fiind reales în această funcţie în octombrie 2000, când l-a avut contracandidat pe Iorgulescu, şi în noiembrie 2005.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble