CS Satu Mare-Cetate Ardud şi-a reluat pregătirile

CS Satu Mare-Cetate Ardud şi-a reluat pregătirile

Chiar dacă anul nou de abia a început, luptătorii de la CS Satu Mare-Cetate Ardud şi-au reluat de câteva zile pregătirile. Asta pentru că au un calendar încărcat, cu multe competiţii interne şi internaţionale. Astfel, la sala de lupte de la Mădăras, peste 50 de sportivi se pregătesc zilnic.

Practic din 2 ianuarie s-au reluat pregătirile, urmând ca, în funcţie de buget, să se intre într-un cantonament de o săptămână pe plan local, adică la Ardud şi Mădăras. Ca şi până acum, principalul sprijin al luptelor îl reprezintă Primăria Ardud, Ovidiu Duma fiind mereu alături de aceşti sportivi. Acestui cantonament se vor alătura mai mulţi sportivi de la Rădăuţi, pregătiţi de Ştefan Rusu, fost campion olimpic. De miercuri, mai mulţi sportivi se vor afla la Bucureşti, unde se vor reuni cu loturile naţionale de cadeţi şi juniori.Cu lotul de juniori se vor pregăti Ovidiu Lăpuşte, Cristian Szabo dar şi Leinard Berei, deşi are vârsta cadeţilor. Însă prestaţiile bune l-au recomandat pentru o categorie superioară.Din lotul de cadeţi vor face parte Cătălin Dângă, Sabinel Lobonţ şi Mădălin Bulgăr. După o săptămână de acomodare în capitală, luptătorii vor urca la munte, la Poiana Braşov, pentru un stagiu de pregătire.

Prima competiţie importantă din acest an se va desfăşura în perioada 12-14 februarie. Luptătorii de la CS Satu Mare-Cetate Ardud au primit o invitaţie tocmai din Danemarca, mai exact Arhus. Este un turneu internaţional foarte puternic, cel mai puternic din Nordul Europei, unde vor fi prezente reprezentative naţionale de cadeţi şi juniori. „Doresc să urez tuturor un an mai bun, sănătate, fericire şi bucurii. Într-adevăr din această săptămână intrăm în febra antrenamentelor aşa cum trebuie pentru că ne aşteaptă un an plin. Şi de această dată sprijinul nostru major va fi Primăria Ardud, Ovidiu Duma a fost, este şi va fi mereu alături de noi. Dacă vom dispune de bani vom intra şi în cantonament. Iar la final, aşa cum am mai spus-o, ne dorim ca în acest an să obţinem o medalie la Campionatul European de cadeţi, prin Leinard Berei, care este un fenomen al luptelor“, a declarat antrenorul Tudor Barbul. Daniel Chiorean
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble