Mircea Sandu, preşedinte onorific al FRF

Mircea Sandu, preşedinte onorific al FRF
Adunarea Generală a FRF s-a reunit pentru a numi noul preşedinte al forului fotbalistic. În cadrul şedinţei, Mircea Sandu a fost numit preşedinte onorific al FRF

Adunarea Generală a FRF a votat numirea lui Mircea Sandu în funcţia de preşedinte onorific a Federaţiei. Cu 170 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă", al lui Adrian Mititelu, propunerea înaintată de Comitetul Executiv a trecut, iar Mircea Sandu va beneficia de nişte privilegii de care mulţi dintre votaţi probabil că nici nu au habar.

Astfel, noul preşedinte onorific al FRF va beneficia de o rentă viageră de 75.000 de euro pe an, secretară, maşină de serviciu la dispoziţie, carburant plătit de Federaţie, telefon de serviciu şi administrarea spaţiului de la etajul doi al unei cladiri aparţinând de FRF. Totodată, orice intervenţie chirurgicală în străinătate, suferită de Mircea Sandu, este plătită din banii Federaţiei.

"Vă mulţumesc că mă onoraţi cu această distincţie de a fi preşedinte de onoare al FRF. Sunt la dispoziţia dumneavoastră, a fotbalului. Când federaţia va avea un preşedinte ales, îi voi preda gestiunea, patrimoniul, posibilitatea să vă reprezinte cu onoare şi cu cinste şi vă promit că n-am să bat niciodată la uşa presedintelui executiv al FRF. Dacă cineva va avea nevoie de mine, sunt deschis la orice ajutor pe care pot să îl dau. În rest, uşa mi-e deschisă, ca întotdeauna, chiar şi domnului Mititelu", a declarat Sandu, care a primit un tabloul cu chipul său de la AJF Prahova.

Beneficii: 75.000 de euro rentă anuală, un etaj al unei clădiri şi intervenţii chirurgicale plătite de Federaţie
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble