Prodan a plătit diurna fotbaliştilor naţionalei U 17

O nouă faptă bună făcută de fostul fotbalist al generaţiei de aur, sătmăreanul Daniel Prodan, acum director sportiv la FRF. Naţionala Under 17 de fotbal a României a plecat sâmbătă în Scoţia, unde va participa la mini-turneul de calificare pentru Campionatul European din luna mai a acestui an, din Malta. Imediat după ce s-au cazat la hotel, puştii lui Gâlcă s-au plâns şefului delegaţiei, Daniel Prodan, că nu şi-au primit diurna promisă de către noua conducere a Federaţiei Române de Fotbal. Pus în faţa unei dileme şi pentru a nu perturba liniştea echipei înaintea unui moment important, directorul sportiv a decis, împreună cu Gâlcă, să le dea din propriul buzunar diurna copiilor. Directorul sportiv al Federaţiei Române de Fotbal a precizat că speră ca naţionala Under 17 să se califice la turneul final în ciuda acestei probleme: “Fotbalul trebuie mai întâi înţeles şi abia apoi gestionat. Nu poţi înţelege fotbalul doar jucându-te pe play-station. Echipa naţională este o icoană, începând cu generaţia cea mai mică şi terminând cu seniorii. Iar cu naţionala României nu te poţi juca. Acest lucru nu-l pot înţelege decât cei care au jucat cel puţin o dată pentru naţionala României. Sper ca băieţii care ne reprezintă în Scoţia să obţină calificarea la turneul final din Malta”. Programul României este următorul: Azi: România – Belgia (ora 14:00) Miercuri, 26 martie: România - Bosnia-Herţegovina (ora 14:00) Sâmbătă, 29 martie: România – Scoţia (ora 17:00).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble