Leinard Berei de aur la Internaţionalele României

Leinard Berei de aur la Internaţionalele României

O competiţie de mare anvergură s-a desfăşurat în aceste zile la Bucureşti - Internaţionalele României la lupte greco-romane. Au fost prezenţi peste 200 de sportivi din 24 de ţări. Din elita luptătorilor au făcut parte şi trei sportivi de la CS Satu Mare-Cetate Ardud, care se află în pregătire cu loturile naţionale de juniori şi cadeţi.

La juniori, Cristian Szabo la 74 de kg nu s-a clasat, iar la cadeţi, Sabinel Lobonţ la 50 de kg a intrat în primii opt. Performerul a fost şi de această dată Leinard Berei (100 de kg), care a bătut tot ce i-a stat în cale, la cadeţi. Deşi adversarii au fost de calibru, Berei a măturat, la propriu, salteaua cu aceştia. În finală, sportivul din Ardud l-a întâlnit pe colegul său de la lot, George Tărău de la Crişul Oradea. Leinard Berei a reuşit să îl învingă fără probleme cu 6-0 şi să cucerească medalia de aur. Alături de sportivi ar fi trebuit să se afle şi antrenorul lor, Tudor Barbul. Însă acesta a lipsit din motive financiare, clubul neavând bani pentru această deplasare. Ne întrebăm atunci cum va putea să fie acreditat pentru Campionatele Europene de lupte cadeţi din perioada 9-11 mai din Slovacia? Pentru că la această competiţie vor fi prezenţi Leinard Berei şi Sabinel Lobonţ, care, cu siguranţă, vor avea nevoie de indicaţiile antrenorului care i-a format şi care îi antrenează de atâţia ani.
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble