Olimpia strânge rândurile după ratarea play-off-ului

Olimpia strânge rândurile după ratarea play-off-ului

La trei zile după partida pierdută cu Gloria Bistriţa, conducerea Olimpiei a ţinut să organizeze o conferinţă de presă în care să anunţe noua strategie a clubului după ratarea play-off-ului în seria Vest a Ligii a 2-a.

Preşedintele Dan Băbuţ şi antrenorul Tibi Csik s-au declarat extrem de dezamăgiţi de rezultatul partidei de sâmbătă dar au ţinut să precizeze că obiectivul fixat la începutul sezonului a fost clasarea între locurile 1-8.

“Ne pare rău că n-am intrat în play-ff şi sincer n-am fi vrut nici în ruptul capului să-i dezamăgim pe cei peste 4000 de spectatori veniţi la stadion, şi în general pe suporterii care ne-au fost alături în acest sezon. Dar trebuie să trecem peste acest eşec, să stăm cu capul sus şi să terminăm pe primul loc în play-out”, a spus preşedintele executiv Dan Băbuţ care a anunţat că de acum poate fi gândită o strategie pentru sezonul viitor. “Vom mai aduce 2-3 jucători , vrem să dăm o mai mare încredere juniorilor şi anul viitor echipa a doua să promoveze în liga a 3-a. Iar sezonul viitor vrem să ne găsească la final în prima parte a clasamentului”, a mai spus Dan Băbuţ .

Legat de o eventuală promovare în Liga 1, oficialul sătmărean a amintit că deocamdată ăsta ne e locul.

“ Ca nou-promovată sincer la început ne-am propus menţinerea în eşalonul secund. Mergem pas cu pas şi vom încerca în paralel cu întărirea lotului să îmbunătăţim şi condiţiile la stadion. Cu scaune şi la tribuna a 2-a, cu tabelă electronică şi, de ce nu, cu un teren sintetic”, a spus Băbuţ care la final i-a invitat pe sătmăreni să vină alături de echipă şi la meciurile din play- out.

Antrenorul Tibi Csik îşi reproşează doar că “poate strategia pe final n-a fost cea potrivită. Trebuia să-i menajăm pe Iuhas şi Boştină la Mioveni şi să-i ferim de suspendare. Aveam nevoie de ei cu Bistriţa, sunt convins că nu pierdeam cu ei în teren. Aveam nevoie de experienţa lor. Oricum Bistriţa ne-a dat gol la singura lor ocazie din repriza a 2-a. Dacă nu era acea lovitură liberă şi acum jucam şi era tot 0-0”, a punctat Tibi Csik care a ţinut la final să le mulţumească fanilor pentru susţinere.

“Vă dorim sărbători fericite şi vă aşteptăm în continuare la stadion”, a încheiat Tibi Csik.

Olimpia va începe play-out-ul direct în etapa a doua, pe 26 aprilie acasă cu CS Mioveni.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble