Juniorul a câştigat Cupa AJF 2014

Juniorul a câştigat Cupa AJF 2014

Sâmbătă, pe stadionul Someșul a avut loc ultima etapă din cadrul Cupei AJF Satu Mare la fotbal pentru copiii născuți în anul 2005 sau mai mici. Competiția a fost organizată de compartimentul pentru copii şi juniori din cadrul AJF Satu Mare, iniţiator şi coordonator fiind Sebastian Raţ și s-a desfășurat sub formă de turnee care au fost organizate, pe rând, de cele 6 echipe participante: CS FC Olimpia SM, Il Calcio SM, Juniorul SM, LPS SM (Negrești), Primavera SM şi Kinder Carei. Ultima etapă a competiției a fost câștigată de echipa Juniorul SM care s-a impus in toate cele 5 meciuri disputate sâmbătă. De altfel, pe parcursul competiției, echipa Juniorul a câștigat toate cele 6 etape ale Cupei AJF Satu Mare, fiind și singura echipă care a câștigat toate meciurile din cadrul competiției. Pe locul doi s-a clasat LPS SM (Negrești), locul trei a fost ocupat de CS FC Olimpia SM, locul patru a revenit echipei Il Calcio SM, pe cinci s-a clasat FC Kinder Carei, în timp ce pe ultimul loc s-a clasat Primavera SM. La sfârșitul competiției copiii au primit cupe, medalii, diplome și câte o… înghețată din partea organizatorilor. Cristian Stan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble