Dragostea dintre germani şi americani, la un alt nivel

Dragostea dintre germani şi americani, la un alt nivel

O reporteriţă a postului TV american Fox Sports a fost pur şi simplu copleşită de simpatia fanilor germani alături de care a urmărit meciul "Mannschaft-ului" contra Algeriei din "optimile" Campionatului Mondial, încheiat 2-1. Katie Nolan, una dintre cele mai agreabile prezenţe ale televiziunii de peste Ocean, a privit jocul într-un local din New York, înconjurată de câteva zeci de suporteri nemţi, experienţă în timpul căreia s-a comportat precum aceştia: a cântat, a mâncat covrigi, a băut bere şi, la final, s-a bucurat de parcă în faza următoare a competiţiei ar fi trecut reprezentativa ţării ei. "Se pare că mi-am făcut mulţi prieteni aici. Dacă vă întrebaţi ce produs este acesta cu care m-am dat pe păr, aflaţi că germanii îl numesc bere", au fost cuvintele pe care Katie a apucat să le rostească în timpul intervenţiei în direct, după care a fost asaltată de suporterii nemţi. Unul dintre aceştia chiar a sărutat-o de două ori pe frumoasa reporteriţă, după care imaginea a fost mutată în studio, chiar înainte ca femeia să fie luată pe sus de un alt fan entuziast.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble