Zoltan Ritli, de la Apa la Porumbeşti

Zoltan Ritli, de la Apa la Porumbeşti

Victoria Apa a avut un sezon excelent, câştigând seria A şi dreptul de a juca finala Ligii a IV-a, pierdută însă în faţa Oarului.

Se pare că în această vară au avut loc mişcări serioase de trupe. Antrenorul Zoltan Ritli a renunţat la banca tehnică a echipei Victoria Apa, locul său fiind luat de Claudiu Cosma, fostul jucător al Olimpiei şi fiul satului. În ceea ce-l priveşte pe fostul mare portar, Ritli a ales o echipă din Liga a IV-a, Ugocea Porumbeşti, fiind prieten bun cu primarul Levente Şimon. În ceea ce priveşte jucătorii de la echipa din Apa, cei care aparţineau de Ritli au plecat. Farcaş, Raţ, Timoc s-au înscris la facultate în Cluj Napoca. Însă nu vor renunţa la fotbal, aceştia au fost să dea probe de joc la două dintre echipele de Liga a III-a din judeţul Cluj. Aceştia au dat probe la Unirea Jucu, respectiv Sănătatea Cluj, două echipe cunoscute fotbalului sătmărean. În ceea ce-l priveşte pe juniorul Ritli, Raul a fost dorit de alte două formaţii din eşalonul al treilea. Este vorba despre UTA Arad şi CSM Sighet, dar acesta nu s-a înţeles în privinţa contractului. Zoli Ritli spunea chiar că băiatul său s-ar putea să renunţe la a mai juca fotbal, dacă nu prinde un contract la o echipă serioasă. Daniel C.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble