Luptătorii s-au întors de la mare cu 11 medalii

Luptătorii s-au întors de la mare cu 11 medalii

Luptătorii de la CS-Cetate Ardud şi-au încheiat ieri stagiul de pregătire de o săptămână de la malul mării. Sportivii au avut un program bine stabilit la Costineşti, dar şi timp pentru distracţie. Pe lângă antrenamentele istovitoare din fiecare dimineaţă au avut parte şi de ieşiri la malul mării, unde cei mai mari au avut grijă de cei mici, ca şi o adevărată familie.

Pe lângă acest cantonament, luptătorii au participat la Mangalia, la Campionatele Naţionale de lupte pe plajă pentru copii, copii 1, cadeţi şi juniori. Delegaţia condusă de antrenorul Tudor Barbul a reuşit să cucerească nu mai puţin de 11 medalii, trei de aur, trei de argint şi cinci de bronz. Un bilanţ excelent având în vedere că la luptele pe plajă procedeele sunt diferite. Au devenit campioni naţionali pe plaja din Mangalia Luca Bud (+50 kg), Lenard Berei (100 kg) şi Mădălin Bulgăr (60 kg). Titlu de vicecampion a fost cucerit de Paul Oros (40 kg), Dănuţ Bulgăr (+70 kg) şi pe echipe la juniori, iar bronz au obţinut Andrei Barbul (+50 kg), Raul Zarzu (30 kg), Mădălin Bulgăr (60 kg), Ovidiu Lăpuşte (80 kg) şi echipa de cadeţi. Aşadar, sportivii de la CS Satu Mare-Cetate Ardud nu se pricep doar la lupte greco-romane ci şi la cele pe plajă. Aseară târziu delegaţia sătmăreană a ajuns acasă după un stagiu reuşit şi după o salbă de medalii cucerite pe malul mării. Iar toamna va aduce în cotinuare concursuri multe la care luptătorii noştri vor participa, sperăm noi ca şi până acum, cu brio. La final, sportivii şi antrenorii doresc să mulţumească Primăriei Ardud şi Terebeşti pentru sprijinul acordat acestui cantonament şi unui om cu suflet, tot timpul alături de luptele din Mădăras, Ioan Cadar dar şi celor de la Nord Vest Termal Park.

Daniel Chiorean

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble