Un test reușit

Un test reușit

Dacă echipa de rezerve și juniori a Olimpiei a remizat vineri , 0-0 la Sighet cu CSM, prima echipă a reușit a doua zi să se impună la Sântandrei cu 2-0. A fost un meci la discreția elevilor lui Cosmin Bodea care au dominat clar echipa gazdă, Crișul, una ce a încheiat pe locul patru în ediția trecută a Ligii a 4-a Bihor.

Pentru Olimpia au punctat Boștină și Gavrilescu. Pe lângă cele două reușite, sătmărenii au mai lovit de trei ori bara gazdelor și au mai irosit alte patru-cinci ocazii clare. ”Un test reușit” spun oficialii Olimpiei care așteaptă tragerea la sorți de azi pentru a vedea care va fi următorul adversar din amicale. ”Mai sunt două săptămâni până începe campionatul. Luni (n.r. azi) aflăm unde jucăm prima etapă. Dacă jucăm acasă vom încerca să mai avem un amical la Satu Mare, dacă nu atunci vom încerca să jucăm în deplasare” a explicat directorul tehnic ,Tibi Csik. Olimpia a început cu Anca-Trip - Munteanu, Bălău, Heil, Iuhas-Gavrilescu, Schwarzkopf, Bic, Neagu-Bujor și Boștină. După pauză au mai intrat Burlacu, Mureșan, Laso, Apostu, Villand, Faur, Micaș și Fila. Pentru Crişul au evoluat: Gheţe – Fitero, R. Matei, Kövesdi, B. Popa – R. Ştefan, Şumălan – Gavrilaş, Iambor, A. Maghiar – E. Popa. În partea a doua au mai intrat Vesa – Dărăban, Ţap, Cl. Copil, Crişan, Jurcuţ, Filimon şi antrenorul jucător C. Dianu. De remarcat că formația din Sântandrei a disputat două amicale la finalul lunii iulie și cu FC Bihor , echipa de liga a 4-a fiind învinsă cu 2-0 și 5-0. Interesantă decizia antrenorilor de a trimite echipa a doua și juniorii să întâlnească o formație de Liga a 3-a iar prima echipă a galben-albaștrilor să dea piept doar cu o trupă de pe locul patru din liga a 4-a…Bihor!

Florin Mureşan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble