Început de an şcolar cu speranţe la LPS

Început de an şcolar  cu speranţe la LPS

Sportul şi cartea merg bine împreună. Ne demonstrează an de an acest lucru elevii de la singurul liceu cu profil sportiv din judeţ.

Sala Gheorghe Gyurkan a adunat ieri laolaltă profesori, elevi, părinţi, bunici la festivitatea care a deschis practic anul şcolar 2014-2015. De lăudat că discursurile oficialilor au fost scurte şi la obiect, iar elevii s-au putut bucura apoi de revederea de după vacanţă.

Directorul LPS, Ionel Păcurariu s-a declarat extrem de mândru de realizările de până acum, de faptul că împreună cu colectivul a reuşit să igienizeze şi să modernizeze liceul, iar sala de sport, laboratorul principal al LPS-ului a primit o nouă faţă.

“Le doresc elevilor, profesorilor, părinţilor să aibă parte de un an şcolar plin de realizări şi să se bucure de programul pe care îl au aici şi să conştientizeze că sportul înseamnă disciplină, muncă, ambiţie, voinţă, lucruri de care avem mare nevoie pe parcursul vieţii“, a spus directorul LPS, Ionel Păcurariu.

Anul şcolar a început abia ieri, dar elevii de la echipele de fotbal ori baschet au şi început munca. Aşa că vacanţa a fost şi ea una activă.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble