Nastai: “Avem copii foarte talentaţi în judeţ!”

Nastai: “Avem copii foarte talentaţi în judeţ!”

Miercuri după amiază la Carei, pe stadionul „Victoria” a avut loc o acţiune de selecţie organizată de Federaţia Română de Fotbal, în vederea căutării unor copii de perspectivă (născuţi în anii 1999 şi 2000), pentru a fi selecţionaţi în loturile naţionale. Din partea Federaţiei Române de Fotbal, au fost prezenţi Dacian Nastai – referent zonal, alături de Adrian Boiangiu, antrenorul lotului national under 16, Gabriel Manolache , antrenorul lotului naţional under 15.

“Am avut parte de două jocuri între selecţionatele judeţelor Satu Mare şi Maramureş iar în luna martie o echipă comună a celor două judeţe va participa la un triunghiular la Timişoara cu reprezentantele Banatului şi Olteniei. Sunt copii foarte talentaţi de care trebuie să avem mare grijă” spune referentul zonal Dacian Nastai. Acesta apreciază că la nivel de copii şi juniori se lucrează foarte bine în această zonă de Nord Vest.

“ Problema e să-i ajutăm pe aceşti copii să facă pasul corect spre seniori. Se lucrează profesionist acum la nivel de juniori la FRF şi cred că în scurt timp se vor vedea şi rezultatele” a mai adăugat Nastai.

Cristian Stan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble