Reuşită totală la Carei

Reuşită totală la Carei

Vineri şi sâmbătă, sala de sport a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu a găzduit ediţia a doua a Cupei Eliberării Municipiului Carei la box. Evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă, fiind prezenţi aproximativ 60 de pugilişti de la CSS Sighet, CSS Hunedoara, CS Slatina, CSM Baia Mare, AS Olimpia Căuaş şi Sab-Gomez Carei.

Reprezentanţii judeţului nostru au dominat competiţia. Astfel, de la Sab-Gomez pe primul loc s-au clasat Krisztina Schuller (48 kg), Alexandra Vinkler (64 kg - tineret), Tobias Kraiczar (48 kg - cadeţi), Raluca Paşca (51 kg - seniori) şi Dănuţ Ilc (60 kg - cadeţi), pe doi Sergiu Stănean (+81 kg - tineret) şi Vlăduţ Corodan (56 kg - juniori) - antrenor Gheorghe Sabău.

De la Olimpia Căuaş, pe prima poziţie s-au clasat Ovidiu Lăpuşte, Ionuţ Toma, Jason Popa şi James Popa, iar pe doi au terminat Maldini Mare şi Raul Şerban.

La final, principalul organizator, Gheorghe Sabău de la Sab-Gomez a dorit să aducă mulţumiri tuturor celor care l-au sprijinit în realizarea acestei reuşite: Direcţia de Sport şi Cultură Carei - Bogdan Georgescu, Primăria Municipiului Carei, DJST Satu Mare, ISU Someş, Primăria Satu Mare, vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Mircea Govor, A.J. de Box - Ioan Gavriş şi Florin Mulcuţan, directorului de la Iuliu Maniu, Adrian Micovschi, Liviu Ciucoş, Ioan Ghere, cel care a oferit ringul, dar şi arbitrului AIBA Viorel Toşca. Înaintea startului competiţiei s-a ţinut un moment de reculegere în memoria celui ce a fost zeci de ani antrenor la CS Voinţa, trecut acum în lumea celor drepţi, Liviu Gheţe.

Pugiliştii sătmăreni se pregătesc acum pentru Cupa Ierului, care va avea loc la mijlocul lunii următoare la Căuaş.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble