Raliul de la Luna Şes în calendarul Campionatului Naţional de VTM!

Raliul de la Luna Şes în calendarul Campionatului Naţional de VTM!

Directorul ACR Satu Mare, David Seletye, ne-a declarat că şi anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente automobilistice în judeţ. Iar reuşita de anul trecut a raliului de pe traseul de la Luna Şes i-a convins pe oficialii federaţiei să includă evenimentul în calendarul Campionatului Naţional de VTM pe 2015.

“Vom avea sigur cele cinci etape ale Campionatului de Rally Sprint. În plus Raliul de la Luna Şes a intrat în calendarul oficial şi va fi etapă a Campionatului Naţional de Viteză pe Traseu Montan (VTM) şi va avea loc pe 22 august. Nu vor lipsi etapele de CEC ORI CUP” ne-a spus David Seletye care sâmbătă i-a strâns la sediul ACR pe o parte dintre concurenţi şi colaboratori pentru o şedinţă.

“Am vrut să vedem care sunt şi părerile concurenţilor, c ear trebui îmbunătăţit la aceste competiţii şi mai ales să vedem calendarul cum îl facem”, a mai punctat Seletye care din acest an se va ocupa şi de zona Maramureşului la nivel de ACR.

De altfel există posibilitatea ca pe lângă etapele de la Carei din Centru Nou al Sătmarului şi din poligon, una dintre etapele Campionatului Naţional de Rally Sprint să se desfăşoare la Baia Mare.

Premii pentru sătmăreni la gala de la Alba Iulia “Laurii Pilotajului Auto 2014″ a reunit pe 17 ianuarie la Alba Iulia peste 150 de participanti. Automobil Clubul Român şi-a onorat astfel tradiţia consacrată în automobilismul şi kartingul sportiv.

Festivitatea a adunat un număr record de piloţi licenţiaţi, piloţi debutanţi, care bat la porţile consacrării, organizatori de competiţii de automobilism şi karting, oficialii Comisiei Naţionale de Automobilism şi Karting ACR, directori ai sucursalelor judeţene ACR, precum şi familii, prieteni ai sărbătoriţilor.

Cum era oarecum de aşteptat printre premiaţi s-a aflat şi în acest an directorul ACR Satu Mare, David Seletye. Acesta, împreună cu fiul său Norbert a primit premiul pentru „cel mai bun echipaj românesc de la CEC ORI CUP”, atât la orientare cât şi la îndemânare.

De asemenea, toţi sătmărenii câştigători la Campionatul Naţional de Rally Sprint au avut parte de premii în cadrul galei de la Alba Iulia. Printre ei Florin Şteţca, câştigătorul clasei OPEN, Richard Majer, învingătorul la Only Open sau Alex Balogh câştigătorul la Juniori 2.

Laureaţii care au urcat pe podiumul acestei ediţii, a 25-a, consacrată sportului cu motor din România, au fost onoraţi cu numeroase plachete, cupe şi medalii din partea Automobil Clubului Român. Organizatorilor competiţiilor de automobilism şi karting le-a fost înmânată diploma de merit, conferită de preşedintele Automobil Clubului Român, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea automobilismului şi kartingului sportiv în anul 2014.

Florin Mureşan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble