Olimpia II Satu Mare a câştigat ieri pe Samobil, 4-1, amicalul jucat împotriva colegei de serie, Luceafărul Decebal. Partida a fost una echilibrată iar satelitul Olimpiei s-a desprins abia în ultimele zece minute. Bâgiu a fost de departe eroul amicalului. Acesta a reuşit să-şi enerveze antrenorul în prima jumătate de oră iar Mircea Bolba l-a şi înlocuit înainte în minutul 30. După săpuneala de la pauză, Bolba l-a reintrodus pe Bâgiu în teren iar acesta s-a revanşat cu o evoluţie perfectă. Pasă de gol pentru Pop la reuşita de 2-1 şi apoi o dublă în minutele 80 şi 82 prin care galben-albaştrii s-au desprins decisiv. În prima repriză Olimpia II a deschis scorul prin Ionescu în vreme ce pentru Decebal, Ilban a egalat imediat după pauză cu un lob de efect. „Un meci cu un ritm bun pe un teren greu. E normal ca ei să fie mai proaspeţi şi mai pregătiţi„, declara după meci Cosmin Iuhas, antrenorul Luceafărului care a anunţat că de azi cei de la Decebal au mai reuşit un transfer important. L-au luat de la Viitorul Vetiş pe Marius Toma!
Olimpia II- Cherecheş- Paul, Griszhaber, Gândea, Ionescu-Ciul,Lukacs, Gulya, Donca-Pop, Bâgiu. Au mai jucat Csik, Soproni, Nilvan, Tempfli,Tamas.
Decebal- Olaru- Lihet, Caroşan, Glodean, Pop- Găvruş, Godje, Stoica, Tasi- Marinaş, Ciocotişan. Au mai jucat Ilban şi Chiriloaia. Florin Mureşan




















