Tribunalul Comercial Cluj a admis ieri cererea formulată de clubul CFR Cluj şi a dispus începerea procedurii de insolvenţă! Astfel, CFR Cluj a fost depunctată cu 24 de puncte. Clubul feroviar poate face recurs şi apoi se poate adresa la TAS. Datoriile clubului, înscrise în cererea de intrare în insolvenţă, se ridică la peste 90 de milioane de lei, dintre care peste 50 de milioane de lei (11,5 milioane de euro) sunt datorii către stat, anunţă stiridesport.ro. Jucătorii neplătiţi vor intra la masa credală din procesul de insolvenţă şi vor mai avea de aşteptat pentru a-şi recupera banii. După această depunctare, CFR a preluat statutul de "lanternă roşie" a Ligii 1 şi a mai rămas doar cu 10 puncte, fiind la o lungime în spatele Rapidului, aceasta din urmă fiind şi principala formaţie care va avea de cîştigat dacă decizia depunctării ardelenilor se va menţine. Mai ales pentru că giuleştenii se află în faza de reconstrucţie a echipei. Cum ar arăta clasamentul în cazul în care s-ar păstra decizia depunctării: 1. Steaua 43p 2. Petrolul 33 3. Astra 30 4. Tg. Mureş 30 5. CSU Craiova 29 6. Botoşani 27 7. Dinamo 26 8. Viitorul 21 9. FC Braşov 19 10. U. Cluj 18 11. Pandurii 18 12. Gaz Metan 18 13. Chiajna 17 14. Ceahlăul 14 15. CSMS Iaşi 12 16. Oţelul 12 17. Rapid 11 18. CFR Cluj 10




















