Returul Ligii 1 revine cu prima delegare în fotbalul autohton şi pentru ecusonul FIFA Istvan Kovacs. Careianul va oficia astăzi partida de la Mediaş, dintre Gaz Metan şi FC Botoşani. Se va întâlni astfel cu doi sătmăreni din tabăra moldovenilor, fundaşul Răzvan Tincu şi goal-keeper-ul Vasile Curileac. Istvan Kovacs a avut un final de an nu tocmai prolific în primul eşalon fotbalistic, însă s-a remarcat la meciuri internaţionale din cupele europene sau din campionatele din străinătate, plus câteva partide inter-ţări. Prestaţia arbitrului FIFA poate fi urmărită azi, de la ora 18.00 în direct la Look TV şi Digisport 1.




















