Ieri am primit de la Buzău o veste bună în ceea ce priveşte boxul din judeţul nostru. În cadrul Cupei României de box feminin pentru tineret, junioare şi senioare. din totalul de 96 de pugiliste participante s-au aflat şi două de la Sab-Gomez Carei. Eleva antrenorului Gheorghe Sabău, Krisztina Schuller, la 52 de kilograme categoria junioare a reuşit să se claseze pe locul trei. Din păcate, Krisztina a depășit categoria de 50 kg, astfel ca a trebuit să evolueze la una mai mare. În semifinale a pierdut cu Rodica Lup (CSM Bistrița), la puncte. Azi, Alexandra Vinkler va boxa în finală la 69 kilograme tineret împotriva sportivei Delia Gurugiu (CSM Tulcea). Dani C.




















