Gardoş titular cu “pescarii” din Feroe

Gardoş titular cu “pescarii” din Feroe

România și Insulele Feroe se vor întâlni duminică (ora 19.00, TVR 1), pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, în Grupa F de calificare la Campionatul European din 2016. Iar sătmăreanul nostrum, Florin Gardoş e anunţat titular de selecţionerul Puiu Iordănescu.

Fostul internațional Jean Vlădoiu a făcut o declarație surprinzătoare, susținând că ”România nu este foarte mult peste Insulele Feroe”. Afirmația lui Vlădoiu l-a deranjat pe Dorinel Munteanu, liderul selecțiilor la reprezentativa tricoloră. ”Dacă am ajuns să comparăm Insulele Feroe cu România, înseamnă că nu gândim normal! Sunt convins că selecționerul a reușit să motiveze bine echipa și nu vom avea probleme. România e pe primul loc în grupă, nu Grecia, și cred că vom câștiga”, a spus, la Dolce Sport, Dorinel Munteanu, care este în prezent antrenorul echipei Astra Giurgiu. Veste bună pentru selecționerul Anghel Iordănescu. Căpitanul Răzvan Raț (33 de ani, 102 selecții) s-a recuperat după întinderea musculară suferită săptămâna trecută la PAOK Salonic și a intrat în programul de pregătire al echipei naționale. Fundașul stânga era ultimul tricolor incert din lista jucătorilor veniți la reunire cu probleme medicale (Torje – miozită, Sânmărtean – răcit, Prepeliță – contuzie, Dragoș Grigore – lovitură puternică la coastă, Bicfalvi problem e musculare). De remarcat că din lot face parte şi Claudiu Bumba , jucătorul crescut de Atletic 94 Satu Mare fiind la prima selecţie la un meci oficial al Naţionalei şi n-ar fi exclus să-l vedem şi pe el titular în bandă!

Echipa probabilă a României: Pantilimon – Papp, Chiricheș, Gardoș, Raț – Pintilii, Sânmărtean – Bumba, Chipciu, Maxim – Keșeru Meciul România – Feroe se dispută duminică, ora 19:00, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, în preliminariile Euro 2016 şi va fi transmis de TVR1.

Clasamentul grupei F 1.ROMÂNIA 4 3 1 0 6-1 10 2.Irlanda de N. 4 3 0 1 6-3 9 3.Ungaria 4 2 1 1 4-3 7 4.Finlanda 4 1 1 2 4-5 4 5.Feroe 4 1 0 3 2-6 3 6.Grecia 4 0 1 3 1-5 1 Programul meciurilor din acest week-end de la Digisport Azi ora 17:00 Kazahstan – Islanda, în direct la Digi Sport 2 ora 19:00 Croația – Norvegia, în direct la Digi Sport 1 Cehia – Letonia, în direct la Digi Sport 2 Israel – Țara Galilor, în direct la Digi Sport 3 ora 21:45 Olanda – Turcia, în direct la Digi Sport 1 Bulgaria – Italia, în direct la Digi Sport 2 Belgia-Cipru, în direct la Digi Sport 3 Duminică ora 19:00 Irlanda de Nord – Finlanda, în direct la Digi Sport 1, Georgia – Germania, în direct la Digi Sport 2 ora 21:45 Ungaria – Grecia, în direct la Digi Sport 1 Portugalia – Serbia, în direct la Digi Sport 2
Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble