Cel mai mare eveniment sportiv desfăşurat până acum la Satu Mare în 2015 a avut loc sâmbătă, la sala Ecaterina Both, Campionatul Naţional de judo echipe seniori.
Cu 11 echipe la start, şapte la masculin şi patru la feminin, aceste campionate au avut parte de o prezenţă selectă a pre şedintelul FRJ Doru Sapta şi a secretarului general Alexandru Bălgrădean, dar şi a oficialităţilor locale, în frunte cu primarul Dorel Coica sau pre şedintele Consiliului Judeţean Adrian Ştef, care au înmânat medaliile la festivitatea de final. Iar despre organizare, nu putem spune decât că a fost una ireproşabilă.
În ceea ce priveşte performanţa sătmăreană, echipa CSM-ului s-a clasat pe locul trei, cucerind medalia de bronz, pierzând la mustaţă o medalie şi mai preţioasă.
Referitor la evoluţia sportivilor de la CSM, în primul meci au învins cu 5-0 la întâlniri pe CSM Piteşti. În semifinale, echipa pregătită de Vasile Fu şle, Mihaly Terely şi Marian Halas a fost învinsă la limită, 2-3 de virtuala campioană Olteniţa Iaşi.
Iar pentru medalia de bronz, băieţii no ştri au trecut cu 4-1 de Liberty Oradea. Astfel, campioană la Satu Mare a fost încoronată Olteniţa Iaşi, pe doi s-a clasat SC Miercurea Ciuc, iar pe poziţia a treia CSM Satu Mare şi CSM Cluj-CSM Baia Mare.
La fete, titlul a fost adjudecat de prima echipă a celor de la U CSM Cluj, argintul rămânând tot la Cluj, la formaţia a doua, iar pe trei s-au clasat CSM Liberty Oradea şi Steaua-CSM Ploieşti, acolo unde a evoluat şi sătmăreanca de la CS Unio, Dora Kovacs.
“Puteam să obţinem mai mult însă am fost învin şi nemeritat în semifinale de cei de la Iaşi. Am condus cu 1-0 şi 2-1 la meciuri câ ştigate dar nu am reuşit să ne impunem. Doresc să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au susţinut la această competiţie“, a spus Marian Halas.
De cealaltă parte, preşedintele FR de Judo, Doru Sapta s-a arătat extrem de încântat de ceea ce a văzut la Satu Mare. “Felicit organizatorii pentru această reuşită. Aveţi aici un nucleu extraordinar de unde se poate face performanţţă. Am văzut că şi oficialităţile au fost prezente, înseamnă că sprijină sportul şi judo-ul la Satu Mare. Mă bucur că am ajuns în oraşul acesta şi vă asigur că la Satu Mare vor mai avea loc competiţii de anvergură“, a sublinitat pre şedintele FRJ.
Nu putem să nu amintim faptul că la festivitatea de deschidere a competiţiei, Ştefan Schwarzkopf, cel mai vechi şi primul antrenor de judo al Sătmarului a primit din partea federaţiei de specialitate o plachetă în semn de recuno ştinţă pentru tot ceea ce a făcut pentru acest sport.
În continuare vă prezentăm lotul medaliat cu bronz la aceste Naţionale de la Satu Mare: Cristian Şereş (Unio-CSM) şi Amado Lazea la 66 kg, Remus Lazea şi Nikola Dasic la 73 kg, Marian Halas şi Florin Fuşle la 81 kg, Vasile Fuşle şi Cristian Bodârlău la 90 kg, Ovidiu Pop şi Lorand Samel (Unio-CSM) la +90 kg.
Iar la final, sportivii, antrenorii doresc să mulţumească pentru sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment sponsorilor, celor de la CS Unio care au venit cu saltelele dar şi oficialităţilor locale.
Daniel Chiorean




















