Olimpia joacă sâmbătă acasă cu CS Mioveni în etapa a 3-a a play off-ului Ligii a 2-a. Elevii lui Csik vin după o remiză, tot pe teren propriu, 1-1 cu FC Olt şi speră ca în faţa argeşenilor să obţină primul succes din play-off.
Se anunţă totuşi un meci dificil dacă ţinem cont că CS Mioveni vine la Satu Mare după o remiză nesperată în faţa liderului şi cu o dorinţă de revanşă după înfrângerea de la Satu Mare din sezonul regulat. Una cu cântec şi cu o decizie ciudată a arbitrilor!
Partida va conta pentru etapa a treia din play-off-ul seriei a doua şi va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11. Argeşenii au un moral destul de bun după ce au remizat cu o echipă ce are un buget de trei ori mai mare decât al lor şi cu jucători care pot face oricând diferenţa. Însă Ayza şi colegii săi le-au ţinut destul de bine piept jucătorilor lui Dan Alexa, chiar şi în momentele când s-au aflat în inferioritate numerică, pentru că Mazilu ieşise din schemă, încă din minutul 63. Atunci când arbitrul l-a gratulat cu al doilea cartonaş galben şi astfel şi-a lăsat echipa în 10 oameni.
Chiar şi aşa, argeşenii nu au fost nici pe departe o pradă uşoară, dimpotrivă, şi-au regăsit echilibrul şi au reuşit să nu fie prinşi descoperiţi de adversari. Ba chiar au egalat în ultimul minut al prelungirilor, 97, e drept, printr-un autogol al oaspeţilor. Antrenorul Mioveniului, Claudiu Niculescu, a declarat după joc că elevii săi s-au ridicat la nivelul liderului clasamentului. „Am sperat până în ultima clipă. A fost însă greu pentru că am întâlnit o echipă foarte bună. Ne-am ridicat la nivelul lor în multe momente. Punctul obţinut cu Timişoara contează mult pentru noi, deşi nu e foarte mulţumitor. Avem doar două goluri în 2015, şi asta pentru că nu reuşim să fructificăm ocaziile pe care le avem. Urmează meciul de la Satu Mare, o partidă extrem de grea şi importantă. Îmi doresc un rezultat bun”, a declarat tehnicianul argeşenilor.
* Etapa de sâmbătă mai programează partidele ACS Poli Timişoara – Unirea Tărlungeni şi CS Metalul Reşiţa – FC Olt Slatina.
Florin Mureşan




















