Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul WTA

Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul WTA

Românca Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, la 319 puncte de rusoaica Maria Șarapova, aflată pe poziția a doua, dar la mare distanță de liderul Serena Williams.

Halep, care are un avans considerabil față de locul patru (Petra Kvitova), peste 1.500 de puncte, nu mai este lider în clasamentul Road to Singapore (care contează pentru calificarea la Turneul Campioanelor), unde Serena Williams a urcat pe prima poziție după ce a câștigat turneul de la Miami. Halep are cu 390 de puncte mai puțin decât americanca, dar 990 mai multe față de Șarapova (locul al treilea).

Irina Begu este a doua româncă din clasamentul WTA, pe locul 36, o treaptă mai jos față de acum două săptămâni. Monica Niculescu a urcat opt locuri și se află acum pe 62, Alexandra Dulgheru a progresat și ea patru locuri, fiind pe 68.

La dublu, Monica Niculescu a urcat cinci locuri și este pe 44, Raluca Olaru a urcat trei poziții, pe 58, iar Irina Begu a coborât una, fiind pe 60.

Clasamentul WTA la simplu 1 (1). Serena Williams (SUA) 9.981 puncte 2 (2). Maria Șarapova (Rusia) 7.890 3 (3). Simona Halep 7.571 4 (4). Petra Kvitova (Cehia) 6.060 5 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 4.675 6 (6). Ana Ivanovic (Serbia) 4.200 7 (7). Eugenie Bouchard (Canada) 4.122 8 (9). Ekaterina Makarova (Rusia) 3.420 9 (8). Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.385 10 (12). Carla Suarez Navarro (Spania) 3.340 ................................................................... 36 (35). Irina Begu 1.339 62 (70). Monica Niculescu 819 68 (72). Alexandra Dulgheru 791 107 (107). Andreea Mitu 546 143 (148). Sorana Cîrstea 380 173 (174). Ana Bogdan 293 179 (193). Patricia Maria Țig 280 298 (301). Edina Gallovits-Hall 129 etc.

Clasamentul WTA la dublu 1 (1). Sara Errani (Italia) 7.640 puncte 1 (1). Roberta Vinci (Italia) 7.640 3 (3). Sania Mirza (India) 7.495 4 (5). Martina Hingis (Elveția) 6.115 5 (4). Cara Black (Zimbabwe) 5.990 6 (6). Shuai Peng (China) 5.632 7 (7). Ekaterina Makarova (Rusia) 5.315 7 (7). Elena Vesnina (Rusia) 5.315 9 (9). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 5.120 10 (14). Kristina Mladenovic (Franța) 4.515 ................................................................ 44 (49). Monica Niculescu 1.710 58 (61). Raluca Olaru 1.380 60 (59). Irina Begu 1.265 96 (98). Elena Bogdan 787 etc.

Clasamentul Road to Singapore 1 (2). Serena Williams (SUA) 3.390 2 (1). Simona Halep 3.000 3 (3). Maria Șarapova (Rusia) 2.010 4 (5). Carla Suarez Navarro (Spania) 1.755 5 (4). Karolina Pliskova (Cehia) 1.650 6 (9). Venus Williams (SUA) 1.215 7 (6). Ekaterina Makarova (Rusia) 1.211 8 (8). Caroline Wozniacki (Danemarca) 1.166 9 (7). Timea Bacsinszky (Elveția) 1.085 10 (20). Andrea Petkovic (Germania) 983 ............................................................. 33 (31). Alexandra Dulgheru 455 38 (41). Irina Begu 417 etc.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble