Juventus, în finala Ligii Campionilor, după 1-1 cu Real Madrid

Juventus, în finala Ligii Campionilor, după 1-1 cu Real Madrid

Juventus Torino s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a terminat la egalitate, 1-1 (0-1), cu Real Madrid, deținătoarea trofeului, pe stadionul ''Santiago Bernabeu'', în manșa a doua a semifinalelor.

Juve, care câștigase în tur 2-1, va juca finala cu FC Barcelona, pe 6 iunie, pe Olympiastadion din Berlin, grație golului marcat de Alvaro Morata (57), un jucător crescut de Real. Madrilenii deschiseseră scorul prin Cristiano Ronaldo (23), dintr-un penalty, după o intervenție imprudentă a lui Chiellini la James Rodriguez.

''Bătrâna Doamnă'' va juca din nou finala Champions League după o pauză de 12 ani.

Real a început bine, a presat din startul partidei, iar Benzema (6) a tras peste poartă, după care lovitura liberă a lui Ronaldo (11) a fost deturnată în corner de Buffon. Juve a avut și ea o șansă de gol, dar Casillas a fost atent la șutul lui Vidal (14).

Bale (20) l-a testat și el pe Buffon, înainte ca Real să deschidă scorul din lovitura de pedeapsă. Benzema (30 — lovitură de cap apărată de Buffon, 39 — șut peste poartă, 41 — șut la colțul scurt scos de Buffon) și Ronaldo (41 — șut în plasa laterală) au creat pericol, dar nu au reușit să concretizeze.

''Vecchia Signora'' a început bine partea secundă și Marchisio a amenințat poarta lui Casillas (51), pentru ca șase minute mai târziu Morata să profite de o nesincronizare a apărării madrilene și a trimis în plasă cu toată opoziția lui Iker Casillas (57).

Real a ieșit la joc și a căutat golul care s-o trimită în prelungiri, dar Bale (63, 72, 84) nu a nimerit ținta, la fel ca și James Rodríguez (68). Campioana Europei a greșit mult, iar Cristiano Ronaldo a fost ca și inexistent în repriza secundă.

Mai mult, torinezii au fost aproape în două rânduri să marcheze golul victoriei pe ''Bernabeu'', însă Casillas a salvat situația în fața lui Marchisio (70) și a lui Pogba (88).

Real Madrid — Juventus Torino 1-1 (1-0) Au marcat: Cristiano Ronaldo (23 — penalty), respectiv Alvaro Morata (57). Madrid, stadion ''Santiago Bernabeu'': 79.000 spectatori Liga Campionilor — semifinale (retur) În tur: 1-2

Au evoluat echipele: Real Madrid: Iker Casillas (căpitan) — Daniel Carvajal, Sergio Ramos, Raphael Varane, Marcelo — James Rodriguez, Toni Kroos, Isco — Gareth Bale, Karim Benzema (Javier ''Chicharito'' Hernandez, 67), Cristiano Ronaldo. Antrenor: Carlo Ancelotti.

Juventus: Gianluigi Buffon (căpitan) — Stephan Lichtsteiner, Leonardo Bonucci, Giorgio Chiellini, Patrice Evra — Paul Pogba (Roberto Pereyra, 89), Andrea Pirlo (Andrea Barzagli, 79), Claudio Marchisio — Arturo Vidal — Carlos Tevez, Alvaro Morata (Fernando Llorente, 84). Antrenor: Massimiliano Allegri.

Arbitru: Jonas Eriksson (Suedia) Cartonașe galbene: Isco (32), James Rodríguez (44), Tevez (71), Lichtsteiner (76).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble