Someşul Oar a capitulat!

Două partide s-au jucat sâmbătă în cadrul etapei a 23-a din Liga a IV-a Elite. Schwaben Cămin a întâlnit Viitorul din Vetiş, iar Oarul a primit vizita Talnei Oraşu Nou, în derby-ul rundei. Pe stadionul Someşul din Satu Mare, pe o ploaie care a căzut necontenit, jocul fiind întrerupt câteva minute, Oarul s-a impus cu 2-1, după ce oaspeţii au condus la pauză cu 1-0 prin golul marcat de Ghiriti. Acesta a transformat lovitura de pedeapsă primită după un fault în careu asupra colegului său, Flaviu Goja. Asta după ce, cu două minute înainte Nagy de la gazde putea deschide scorul dar portarul Şofran a avut o paradă de zile mari. După revenirea de la cabine, elevii lui Istvan Nagy au egalat rapid, în minutul 52 prin Raul Silaghi. Iar înainte de minutul 60 gazdele au trecut în avantaj, după un autogol al lui Cuha, coautorul fazei pentru Oar fiind Pintye. Talna a forţat dar nu a reuşit să egaleze. Totuşi, se pare că Someşul Oar poate pierde partida la masa verde, pentru că Pintye şi Kirner apar pe site-ul AJF-ului cu patru galbene, ceea ce înseamnă că trebuie să îşi ispăşească suspendarea în campionat şi nu în Cupă, cum se pare că s-a întâmplat! În celălalt meci al zilei, şvabii din Cămin s-au impus cu 7-4, după ce la pauză scorul înregistrat a fost 4-4! Oar: Madaras – Fernea, Ban, C. Silaghi, Costea, Botoş, Kirner, Matei, Pintye, Nagy, R. Silaghi. Rezerve: Bulgăr, Varga, Deac, Asztalnok, Toth, Dunca, Mezei. Talna: Şofran – Pop, Smuczer, Ghiriti, Homorozan, Cuha, S. Erdei, Goja, M. Erdei, Istvanfi, Neamţ. Rezerve: Nagy, J. Bute, Marton, A. Erdei, Cozma, P. Bute.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble