Colonie sătmăreană la Chiajna

Colonie sătmăreană la Chiajna

Rămas liber de contract după ce s-a despărţit de FC Botoşani, echipă pe care, prin aportul său a dus-o în preliminariile Ligii Europa, portarul sătmărean Vasile Curileac şi-a găsit o nouă echipă şi va evolua tot în Liga 1. Ca şi transferat la Petrolul Ploieşti, după ce Pecanha a anunţat că va părăsi lupii galbeni, Curileac a ajuns, în cele din urmă, tot la Chiajna. Asta după ce în urmă cu aproximativ o săptămână, un alt sătmărean de la FC Botoşani, fundaşul Răzvan Tincu, a semnat un contract cu echipa Concordia din Chiajna. Asta cu toate că a fost prezentat oficial la Petrolul.

Curileac a decis să nu rămână la Ploieşti, deşi suma vehiculată din contract era una frumoasă, principalul motiv fiind faptul că Petrolul este în insolvenţă. Portarul sătmărean de 31 de ani va face echipă astfel cu ceilalţi doi sătmăreni, fostul său coleg de la Botoşani, Răzvan Tincu, respectiv fostul jucător al Rapidului, Daniel Lung, fundaş care şi-a prelungit cu doi ani înţelegerea cu formaţia din Chiajna.

În sezonul trecut, la Botoşani, Vasile Curileac a apărat de 24 de ori poarta moldovenilor, fiind unul dintre cei mai bine cotaţi portari români, undeva la 600.000 de euro.

Sâmbătă, Chiajna a jucat un amical în cantonamentul din Austria cu Slovan Bratislava, acolo unde Răzvan Tincu a fost titular de drept. D. Chiorean

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble