Trei voleibaliste de la CSM la lotul naţional

Trei voleibaliste de la CSM la lotul naţional

În această perioadă, trei voleibaliste de la CSM Satu Mare se află la Izvorani în pregătiri cu lotul naţional de cadeţi. Este vorba despre Natalia Preda, Adriana Matei şi Alexandra Molnar, antrenate de Adrian Pricop. Lotul se pregăteşte pentru participarea în perioada 1-5 iule la Balcaniada de cadete care va avea loc la Bucureşti. În plus, după revenirea de la Baku, în cadrul lotului de senioare ar putea fi cooptată şi Beata Vaida, o altă componentă a CSM-ului. Însă Adi Pricop le-ar fi dorit pe Matei şi Vaida la Satu Mare pentru a se pregăti în vedera participării din 9 iulie la Campionatul Naţional de beach-volei. Pentru că acesta şi-a manifestat dorinţa ca Adriana Matei şi Beata Viada să se reprofileze pentru voleiul pe nisip. În plus, Natalia Preda ar putea să părăsească gruparea sătmăreană pentru CSM Lugoj. Însă deocamdată nu este nimic concret. Iar în ceea ce priveşte formarea unui centru de excelenţă de beach-volei la Satu Mare, discuţiile cu FRV şi ministerul de specialitate sunt foarte avansate, aşa că recent, am putea avea un astfel de centru în oraş.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble