Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon

Simona Halep se menține pe locul al treilea în clasamentul WTA, după turneul de la Wimbledon

Românca Simona Halep se menține pe locul al treilea, cu 5.151 puncte, în clasamentul celor mai bune jucătoare din circuitul profesionist de tenis (WTA), dat publicității luni, după încheierea turneului de Mare Șlem de la Wimbledon, la care a fost eliminată în primul tur al competiției.

Alexandra Dulgheru, câștigătoarea turneului ITF de la Contrexeville (Franța), a făcut un salt de 14 locuri și se află acum pe 46, cu 1.054 pct, în timp ce Monica Niculescu, care atins optimile de finală la Wimbledon, a urcat la rândul ei 7 locuri, până pe 41, cu 1.205 pct. În top 100 WTA se mai află o reprezentantă a țării noastre, Andeeea Mitu, aflată pe locul 78 (-7) cu 758 pct.

Ierarhia feminină de simplu este dominată în continuare de americanca Serena Wiliams, care și-a trecut sâmbătă în palmares al șaselea trofeu pe iarba de la All England Club, în timp ce rusoaica Maria Șarapova a urcat pe locul secund, ocupat anterior de cehoaica Petra Kvitova, care a coborât pe poziția a cincea.

La dublu, Monica Niculescu a urcat două locuri și se află acum pe 50, în timp ce Raluca Olaru și Irina Begu au coborât câte două poziții, ocupând în această săptămână locurile 57, respectiv, 58.

Clasamentul WTA la simplu (în paranteză poziția anterioară) 1 (1). Serena Williams (SUA) 13.161 puncte 2 (4). Maria Șarapova (Rusia) 6.490 3 (3). Simona Halep 5.151 4 (5). Caroline Wozniacki (Danemarca) 5.000 5 (2). Petra Kvitova (Cehia) 5.000 6 (7). Ana Ivanovic (Serbia) 3.835 7 (13). Agnieszka Radwanska (Polonia) 3.560 8 (6). Lucie Safarova (Cehia) 3.515 9 (20). Garbine Muguruza Blanco (Spania) 3.365 10 (9). Carloa Suarez Navarro (Spania) 3.285 ................................................................. 30 (31). Irina Begu 1.557 41 (48). Monica Niculescu 1.205 46 (60). Alexandra Dulgheru 937 71 (70). Andreea Mitu 820

Clasamentul WTA la dublu 1 (1). Sania Mirza (India) 9.510 puncte 2 (2). Martina Hingis (Elveția) 8.865 3 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 7.050 3 (3). Elena Vesnina (Rusia) 7.050 6 (6). Bethanie Mattek-Sands (SUA) 6.175 6 (5). Lucie Safarova (Cehia) 5.916 7 (9). Cara Black (Zimbabwe) 5.289 8 (7). Kristina Mladenovic (Franța) 5.060 9 (13) Flavia Pennetta 9italia) 4.605 10 (14) Raquel Kops-Jones (SUA) 4.565 ............................................................. 50 (52). Monica Niculescu 1.505 57 (55). Raluca Olaru 1.410 58 (56). Irina Begu 1.391

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt AG Satu Mare
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Street Food
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Muzeul SM
House of Charles
Daniels
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble